Cum o descrie Renate Weber pe Viorica Dăncilă, propusă de PSD pentru postul de premier: „Cred că are o experienţă care ţine mai mult de negociere, ţine de comunicarea din PE. Nu ştiu să vă spun nimic însă despre ceea ce înseamnă un background în administraţie, pentru că a fi şeful Executivului, dincolo de faptul că este o funcţie politică, nimeni nu face şcoală să fie premier, dar presupune totuşi să cunoşti bine administraţia”.
„Eu, personal, de câte ori a fost cazul, am colaborat bine cu doamna Dăncilă, dar nefiind în aceeaşi comisie în PE sau în aceleaşi delegaţii, nu am lucrat prea mult cu dânsa. Este într-adevăr o persoană extrem de civilizată, de calmă, de neconflictuală, asta este adevărat (...). Nu ştiu în ce măsură lucrul acesta este suficient, ar fi suficient dacă ai o echipă care să fie de bună credinţă în jurul tău, adică şi consilierii tăi şi toţi membrii Guvernului, pentru că mai ai şi majoritatea în Parlament şi atunci ar trebui să fie o misiune posibilă funcţia de premier, numai că eu cred că nici unul dintre noi nu este atât de naiv, încât să-şi imagineze că într-un Guvern nu sunt şi miniştri sau secretari de stat care joacă pe interesele pe care le au ei, fie personale, fie în raport cu alte grupuri din partid”, spune eurodeputatul.
Weber consideră că varianta alegerilor anticipate avansată de Opoziţie este o glumă: „Mie mi se pare că asta e aşa, un fel de glumă, pentru că toate sondajele făcute până acum, că le credem 100% sau doar 80%, arată că de fapt nimic nu s-ar schimba. Alegerile anticipate nu văd ce ar rezolva, dar probabil că ar mai fi partide care nu ar intra în Parlament, dar nu ar schimba configuraţia pe eşichierul politic din România, deci nu cred că asta ar fi soluţia. Eu cred că o soluţie ar fi fost ca Opoziţia să se manifeste exact ca Opoziţie, până acum”.
În același timp, parlamentarul european se teme de un „eşec răsunător” al mandatului României la şefia UE în primele şase luni de anul viitor.