"Am făcut declarații publice în care am spus că Alianța de centru-stânga PSD-UNPR, înființată mai demult, trebuie să devină mult mai importantă, să fie mult mai prezentă. Cred că, până la 1 decembrie, avem suficient timp să decidem, să negociem. După Congres, vom purta aceste negocieri. Eu cred că o participare în alegeri pe liste comune PSD-UNPR poate să fie o soluție bună pentru că este important pentru România ca stânga să fie foarte bine conturată. Fiind amândouă partide de stânga, cred că e bine pentru sănătatea politică din această țară", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că relația pe care PSD o are cu formațiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea este "una corectă", UNPR fiind "un partener de nădejde" pentru social-democrați.