"Faptul că se uită şi la capra vecinului e de neînţeles. Întrebarea corectă e dacă PNL e dispus să renunţe la această pretenţie că PC nu are voie la o funcţie de vicepremier", a spus Dragnea.
El a arătat că PSD acceptă toate propunerile PNL, inclusiv cea privind nominalizarea unui vicepremier la Interne sau o rocadă între miniştrii şi ministere.
"S-a dorit vicepremier la Interne. Suntem de acord. Rocadă între miniştrii, între ministere. Suntem de acord şi cu asta. Faptul că nu se doreşte încă un vice-premier motivând că PC e mai mic decât PNL nu stă în picioare. USL nu s-a constituit pe principii care e mai mare şi nu a contat că PSD era de două ori mai mare ca PNL", a spus Dragnea.
El a arătat că PSD îi aşteaptă "cu drag" pe liberali să vină în Guvern.
"Îi aşteptăm cu drag să vină în Guvern, doi, trei, patru, care sunt de la PNL, care vor să vină pe poziţiile solicitate", a spus Dragnea.
El a precizat că singurul lucru pe care PSD nu îl acceptă este desfiinţarea USD.
"Am dori să mergem toţi în USL, dar PNL a decis să nu o facă. Nu ne poate lua dreptul nouă, celor trei partide, să mergem într-o alianţă electorală, pe liste comune, la europarlamentare", a mai spus Dragnea.