Solicitat să comenteze faptul că propunerile de reformă ale PSD, pe care le-a enunţat atât el, cât şi preşedintele PSD, Victor Ponta, nu vor putea intra în vigoare decât dacă se modifică statutul, iar statutul nu poate fi modificat decât de congres, şi întrebat dacă nu crede că va fi un decalaj foarte mare până la adoparea acestor măsuri de congres, Dragnea a răspuns: „Da şi nu.” „Pot fi decizii asumate care pot fi puse în practică fără ca statutul să fie în mod legal şi procedural adoptat. Până la urmă este vorba de o decizie asumată la nivelul partidului. Vor fi câteva propuneri interesante, sper eu, adică eu le consider interesante, în noul statut al PSD”, a adăugat Dragnea. El a precizat că va coordona personal comisia care va modifica statutul partidului.
Mai multe pe Mediafax