"Vrem să facem majorităţi cu PPDD în toate judeţele şi localităţile în care se poate. În condiţiile în care liberalii au hotărât să facă alianţa cu PDL, nu ştiu dacă o s-o facă sau nu, dar vrem ca majorităţile să funcţioneze în continuare", a spus Dragnea.
El a arătat că a discutat în acest sens cu secretarul general de la PPDD, Liviu Neagu, şi a precizat că discuţiile sunt incipiente.
"Dacă Dan Diaconescu vrea să facem o alianţă anti-Băsescu, suntem acolo. Dacă e vorba de o alianţă anti-Băsescu, ne aşezăm la masă şi stabilim. Iar dacă nu a înţeles că PNL e pro-Băsescu, înseamnă că a fost plecat din ţară", a spus Dragnea, care a arătat că este posibilă şi încheierea unei înţelegeri la nivel parlamentar între cele două formaţiuni.
Întrebat dacă este posibilă şi intrarea PPDD la guvernare, Dragnea a răspuns: "Numai pe o simplă declaraţie nu pot să răspund la asta, dar suntem deschişi să purtăm o discuţie destul de aplicată".
"Ne hotărâm să discutăm. După ce stabilim termenele unui eventual acord, îl facem public", a mai spus Dragnea.
Dan Diaconescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că îi roagă pe toţi acei oameni care conduc partide să vină alături de el, pentru a face alianţa anti-Băsescu.
Despre discuţiile dintre PPDD şi PSD, Dan Diaconescu a declarat că acestea au avut loc între secretarul general al partidului, Liviu Neagu, şi vicepremierul Liviu Dragnea, pe susţinerea la nivel local, punctual, în Teleorman.
"PPDD hotărăşte soarta administraţiei locale, sunt 34 de judeţe unde nu se pot face majorităţi, în acest moment, după ruperea USL, şi PPDD poate stopa jaful făcut de ciocoi. Putem face şi cu unii şi cu alţii din cei pe care îi numesc ciocoi", a arătat Diaconescu.
El a spus că personal nu a avut niciun fel de discuţii cu PSD, ci secretarul general al PPDD s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, pentru a discuta despre situaţia de la Teleorman. "PSD are nevoie de noi, putem pune aceste condiţii, să dăm votul, în funcţie de anumite condiţii", a precizat Dan Diaconescu, adăugând că există discuţii extinse şi pentru alte judeţe.