'Am stabilit ca 1 decembrie să fie data limită până la care toate organizațiile județene și locale să-și definească propunerile pentru candidați și nu va fi un proces caracterizat de formalism. Vrem ca fiecare candidat, în special candidații pentru funcțiile de primar (...), să fie oameni cu care să putem merge în fața comunităților și să le spunem cu curaj și cu încredere că sunt oameni buni gospodari. În primul rând trebuie să credem noi asta iar ca să credem noi asta trebuie să analizăm foarte bine', a afirmat Liviu Dragnea.
Persoanele rămase definitive pe listele de candidați vor fi instruite apoi în cadrul unor cursuri de pregătire ce vor avea loc în primele luni ale anului viitor, scrie Agerpres.
'Nu vrem să facem greșeala să propunem niște candidați care n-au habar de administrație, de exemplu', a punctat Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, candidații PSD trebuie să aibă o viziune de dezvoltare a localităților, să cunoască legislația, modul de accesare a programelor finanțate din fonduri europene sau de la bugetul de stat. 'Și banii bugetului de stat, și banii europeni nu sunt nelimitați iar primarii care sunt mai bine pregătiți dau șansa comunităților lor să aibă o viață mai bună', a afirmat Dragnea.
El a arătat că pentru consiliile județene se va merge cu un candidat nominalizat, chiar dacă votul va fi pe listă. De asemenea, listele de consilieri locali vor trebui să cuprindă oameni respectați în comunitățile în care trăiesc.
În ceea ce privește sondajele de opinie, președintele interimar al PSD a menționat că aproximativ 40% dintre alegători și-au manifestat intenția să voteze cu social-democrații.
'Am văzut foarte multe sondaje publicate în media națională, am văzut și sondaje care n-au fost publicate. Se pare că stăm bine. Unii zic că stăm foarte bine, alți zic că stăm bine. Ce este important este că nimeni nu spune că stăm prost. Dar este o simplă fotografie, o radiografie a acestui moment. Nu vom face greșeala să ne culcăm pe o ureche — pot fi mai multe motive pentru care avem cota aceasta, dar orice cotă în sondaje se spulberă dacă apar greșeli sau dacă ne permitem să mergem în fața oamenilor cu candidați care nu sunt credibili', a spus liderul PSD.
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, participă sâmbătă seară, la Hunedoara, la ședința de alegeri a organizației județene, alături de el aflându-se președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, alți parlamentari ai partidului.