Comisia juridică a Senatului a dat un vot neutru în privinţa cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov. Potrivit Realitatea TV s-a înregistrat egalitate, respectiv cinci voturi ”pentru” şi cinci ”împotrivă” şi o abţinere.
Propunerea preşedintelui comisiei juridice a fost pentru un aviz favorabil în cazul cererii justiţiei pentru Darius Vâlcov.
Misterul volumului eronat
Președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a precizat, marți, că Senatului i-a fost transmis, "în mod eronat", pe lângă cele șapte volume din cazul lui Darius Vâlcov, și un volum care face parte dintr-un alt dosar.
Boboc a precizat că respectivul volum a fost resigilat și că Parchetul va fi informat printr-o notă oficială cu privire la această eroare.
"Este un volum care nu are legătură cu speța pe care noi o discutăm azi. Probabil că, în mod eronat, din volumul mare de dosare pe care le au cei de la Parchet, l-au transmis. Nu are legătură cu dosarul cauzei și am constatat împreună cu ceilalți colegi treaba asta. L-am resigilat și o să îi informăm, pe cale oficială, pe cei de la Parchet să vină să îl ridice. (...) Nu este un dosar care ne interesează. Nu avem ce să căutăm în el, nu avem pentru ce să îl studiem", a declarat președintele Comisiei juridice a Senatului, citat de AGERPRES.
Totodată, Cătălin Boboc a ținut să precizeze că eroarea strecurată în documentele care privesc cazul Vâlcov nu afectează desfășurarea ședinței Comisiei.
"Domnul ministru a fost invitat de ieri, așa a spus că o să vină și dumnealui. E și motivul pentru care am deschis dosarul de aseară, pentru a prelungi un pic acest termen fiindcă știți că e un calendar strâns de data asta. Azi, la 13,00, sper să ieșim și cu raportul și să îl depunem, pentru că mâine este introdus (cazul Vâlcov — n.r.) pe ordinea de zi a plenului Senatului. Vrem să depunem raportul în termen. Din ce am discutat cu colegii mei, toată lumea consideră că este oportun să finalizăm astăzi această discuție", a răspuns Boboc, întrebat fiind dacă senatorul Darius Vâlcov se va prezenta la Comisie pentru a-și studia dosarul și pentru a fi audiat de către senatorii juriști.
Dosarul care îl vizează pe fostul ministru Darius Vâlcov conține șapte volume, însumând aproximativ 2700 de pagini, iar volumul transmis în mod eronat Comisiei juridice era numerotat "9".
Reacţia DNA
"La data de 19 martie 2015, a fost înaintat către PICCJ, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive, referatul procurorilor împreună cu un număr de 7 volume cuprinzând copii certificate ale tuturor actelor de urmărire penală, întocmite până la data respectivă, în dosarul penal care îl priveşte pe inculpatul Vâlcov Darius Bogdan.
De asemenea, la aceeaşi dată, dar la o oră diferită, a fost înaintat către PICCJ, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive, referatul procurorilor împreună cu un număr de 10 volume cuprinzând copii certificate ale tuturor actelor de urmărire penală, întocmite până la data respectivă, în dosarul penal care îl priveşte pe inculpatul Nicolescu Theodor Cătălin.
Conform prevederilor legale şi constituţionale, referatele şi dosarele de urmărire penală aferente, în cele două cauze penale, au fost înaintate de către procurorii DNA către PICCJ, care a verificat corespondenţa conţinutului adreselor de înaintare cu volumele dosarelor de urmărire penală, iar după constatarea conformităţii, a transmis dosarele către Ministerul Justiţiei, în vederea sesizării celor două Camere ale Parlamentului din care fac parte cele două persoane vizate, respectiv Senat şi Camera Deputaţilor.
Prin urmare, DNA a transmis, pentru fiecare dosar în parte, exclusiv actele de urmărire penală corespunzătoare, fapt care a fost certificat şi de către PICCJ", precizează nu comunicat al DNA.
Noi interceptări în dosarul lui Vâlcov
Între timp au apărut noi interceptări în dosarul fostului ministru Darius Vâlcov. Acesta a fost turnat la DNA de un fost consilier al lui Traian Băsescu. Este vorba de Theodor Berna, administratorul Tehnologica Radion, arestat preventiv anul trecut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. În acest dosar, procurorii spun că Darius Vâlcov ar fi primit în total două milioane de euro.
În referatul DNA se precizează că ''denunţătorul Berna Theodor şi Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, în urma unor întâlniri avute la la sediul firmei S.C Tehnologica Radion S.R.L, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei, şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul S.C Tehnologica Radion S.R.L din Bucureşti, unde a primit de la denunţătorul Berna Theodor sume de bani în lei,''.
De asemenea, ''remiterea sumelor de bani către Bogdan Darius Vâlcov, s-a realizat în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei, iar în cursul anului 2011, când S.C Tehnologica Radion S.R.L, a intrat în incapacitate financiară de plată, Berna Theodor nu i-a mai putut da suspectului Vâlcov Bogdan Darius sumele de bani stabilite iniţial, ceea ce a dus la tensionarea relaţiilor dintre aceştia'', se arată în referatul DNA.
Referatul DNA mai scoate la iveală un dialog între alte persoane din dosar în care se menţionează şi o sumă importantă de bani:
TIMOFTE BOGDAN PETRE: ''Că dimineaţă când m-am întâlnit cu el, când ne-am dus să ne tundem, îmi zice: ,,Vezi că am vorbit cu Darius şi să-i facturezi 70% din 2 miliarde lu'...lu' SGV-u' banii ăştia să te apuci de muncă . ,,Astăzi facturezi! Da?. Ok.''
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: ''Să-mi facturezi tu mie pe SGV 2 miliarde?''
TIMOFTE BOGDAN PETRE: ''Da. 70% din 2 miliarde.''
TIMOFTE BOGDAN PETRE: ,,Stai să întrebăm.'' M-a întrebat. ''Pot să-mi deschid o firmă?'' Şi, ştii ce a zis Darius, nu? ,,Bravo mă, începeţi şi voi să gândiţi constructiv.'' El aştepta de mult semnalu' ăsta.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Darius ţi-a zis: ''Bravo, deschideţi firmă!'' Dar nu te lasa Luci până la urmă că: ''Stai să vorbim, stai să...''
În acest dosar, procurorii spun că ministrul de finanţe ar fi primit în total două milioane de euro. Supranumit ''Regele asfaltului'', Berna este în prezent trimis în judecată şi se află în arest la domiciliu. Acesta are o avere estimată la 75 de milioane de euro.