Primarul din comuna braşoveană Jibert a murit, în urma unei bătăi crunte aplicate de viceprimar şi de un consilier local din comuna pe care a condus-o până în urmă cu câteva zile.
Potrivit unor surse din anchetă, edilul-şef s-a stins în spital, la numai câteva zile după bătaia în urma căreia s-a ales cu câteva coaste rupte. Iancu Boeriu a ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, a stat acolo câteva zile, apoi a murit.
Cei trei edili au petrecut la ferma unuia dintre ei şi au stropit cheful cu câteva pahare. De acolo, au plecat acasă la consilierul local, unde s-au luat la ceartă şi, mai apoi, la bătaie. Edilul-şef a suferit leziuni extrem de grave, care ar fi dus, câteva zile mai târziu, la deces.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte. Iancu Boeriu s-a născut pe 16 aprilie 1957, la Rupea. Luna viitoare urma să îşi sărbătorească ziua de naştere. Avea doi băieţi, iar de curând devenise şi bunic. Acum însă familia şi apropiaţii sunt nevoiţi să îl conducă pe ultimul drum.