Direcția Națională Anticorpuptie se implica in lupta pentru suprematie din PNL. Dovada? Presiunile uriase care se fac, de exemplu, asupra unui senator roman din tabara Orban - Eugen Pirvulescu, cel care conduce una dintre cele mai puternice organizatii judetene, PNL Teleorman, decisiva in alegerile interne.
Nu mai este un secret pentru nimeni: PNL Teleorman este o organizatie foarte puternica in contextul congresului liberalilor. Organizatia aduce foarte multi delegati, foarte multe voturi, de aici si miza uriasa pentru ca presedintele organizatiei sa fie butonat intr-o directie sau alta, prin metode arhicunoscute: fie prin discreditare, fie prin dosare penale.
Recent, asupra senatorului Eugen Pirvulescu se fac presiuni uriase. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, pe numele sau au aparut nu mai putin de 4 acuzatii. Si toate odata!
Pe de o parte, este acuzat ca ar fi influentat angajarile din sistemul medical din Teleorman. Vorbim despre directorul medical de la DSP si directorul Ambulantei din Teleorman. Potrivit surselor, miercuri, pe 23 iunie, au fost si perchezitii ale DNA, chiar in timpul in care se desfasura un concurs. Nu erau functii importante, astfel incat faptul ca DNA a intrat pe fir ridica si mai multe semne de intrebare, fiind vorba despre doua posturi de asistent medical debutant.
O alta acuzatie adusa lui Pirvulescu este faptul ca, in calitate de antreprenor, nu ar fi efectuat lucrari, dar ar fi incasat bani de la Primaria Olteni. Este vorba despre lucrari de canalizare, pentru extinderea retelei de apa potabila.
A treia acuzatie este aceea ca ar fi pus oameni in functie, pe bani, in sistemul de educatie. Potrivit acuzatiilor, i-ar fi spus inspectorului scolar general din judetul Teleorman ca, daca sunt persoane care sa se angajeze, sa aduca si ceva bani pentru angajarile respective.
In plus, ar fi influentat numirea in functie la ANRM (Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, n.r.) a surorii deputatului Ică Calotă. Asta, in conditiile in care aceasta nici macar nu a fost pusa in functia respectiva.
Surprinzator este faptul ca toate aceste acuzatii au aparut acum.
Realitatea PLUS a facut o solicitare la DNA pentru a vedea care este stadiul dosarelor. Nu am primit, insa, niciun raspuns.
Intr-o interventie la Realitatea PLUS, senatorul Eugen Pirvulescu a demontat acuzatiile care ii sunt aduse.
"Nu exista asemenea acuzatii. Ma bucur ca colegii dvs. au facut o solicitare oficiala. Ieri, m-a sunat cineva sa-mi spuna ca au ajuns in spatiul public aceste acuzatii. Nu aș vrea să comentez ce spun site-urile de știri despre ce se intampla justiție. Nu cred ca institutiile din Romania or sa raspunda acestor comenzi. Sunt niste afirmatii facute de, probabil, adversarii mei politici sau poate chiar de anumiti colegi din interior.
Nu există, la momentul acesta, om din județul Teleorman sau vreun coleg de partid care să spună că mi-a dat mie vreun leu pentru angajare in aceste pozitii. Daca vorbim de ANRM, si trebuie sa lamurim asta, trebuie sa stie toata tara ca, in conditiile in care s-au purtat negocierile in Romania la Vila Lac, legal si oficial, in statutul nostru la partid, in forurile de conducere am nominalizat trei persoane pentru cele trei functii. Nu există vreun inspector sau vreo persoană care să dea bani la partid sau mie pentru vreo anumita funcție", a spus Eugen Pirvulescu.
Intrebat cum comenteaza aceasta transpiratie de informatii, mai ales in contextul razboiului intestin din PNL, senatorul a replicat: "Este o luptă în PNL și e normal să fie așa. Este o luptă democratică. Pozitia PNL Teleorman a fost catre Ludovic Orban. Probabil ca am deranjat si vizita pe care am facut-o la domnul Citu cu primarii PNL pentru ca eu sunt un presedinte care ma bat pentru judetul meu. In continuare o sa bat cu pumnul in masa pentru ca si judetul Teleorman trebuie sa fie pus pe harta. Eu am spus, in conferinta judeteana, de ce sa fie Oros de la Cluj si sa nu fie de la Teleorman. Pentru ca noi avem a treia suprafata agricola din Romania. Cu siguranta ca aceste afirmatii, intimidari, se folosesc, de multe ori, de institutiile statului. De multe ori, DNA este folosita tot timpul ca o sperietoare. "Daca faci asta te reclam acolo." Intr-adevar, suntem si o natie de oameni care, din invidie, din rautate, ne ducem catre zona asta te reclam. Ati vazut, si acum o saptamana au iesit o serie de interceptari cu Drula, cu colegi de-ai mei din PNL, cred ca tot pe aceasta zona de intimidare, in ce pozitie si in ce zona te situezi."
Intrebat daca acum cineva foloseste institutia statului pentru intimidare politica, Pirvulescu a punctat: "Cu siguranta da, dar eu nu cred ca domnii de acolo si cine conduce institutiile publice vor raspunde la asemenea lucruri. Eu nu cred in lucrul aceste pentru ca, de ani de zile, toti suntem dusi asa pe o himera, se va intampla, te duce, te ia, maine te aresteaza aia... Nu cred ca suntem asa la comanda ca daca cineva pocneste din deget sa raspunda unor anumite afirmatii sau idei pe care le are cineva."
"Eu personal, la momentul acesta, nu am nicio calitate în niciun dosar, nu am fost niciodată trimis în judecată și nu am avut niciodată calitatea de inculpat", a subliniat Pirvulescu.
Intrebat care sunt puterile, in cazul in care se organizeaza un congres de alegeri, in calitate de presedinte de organizatie, Pirvulescu a explicat: "In statut spune foarte clar: presedintele cu Biroul Politic Judetean propune acea lista. Teleorman este pe locul 9 din 47 si avem 130 de delegati. Cu siguranta presedintele unei filiale, cu BPJ, face acea lista, adica nominalizezi niste oameni care merg intr-o directie. Adica nu poti sa aduci delegati care merg impotriva deciziei filialei respective. In principiu, da, vii la Bucuresti cu o delegatie mergand bloc catre un anumit candidat. Dar cu siguranta nu-i poti controla."
Intrebat daca, in opinia sa, cineva ii "arata pisica", Pirvulescu a spus: "Nu cred asta, cred ca sunt doar niște jocuri ale unor colegi sau ale unor adversari politici. Eu nu mă tem de lucrul acesta. Voi merge pe o directie cu filiala, asa cum vom hotari. Saptamana viitoare, vom avea consultari catre ce zone ne vom indrepta si ce vom vota la Congres. Eu cred că institutiile nu trebuie să se bage jocul politic al unui partid politic."
Un puternic semnal de alarma l-a tras si Monica Tatoiu, invitata in aceeasi emisiune.
"Nu este coincidenta! Cand sunt inghesuiti, autoritatile publice isi arata muschii. Nu aia de la creier, ca nu-l au. Cand nu faci ce vor ei, iti trimit... Eu am avut controale ca nu am dat spaga", a spus Tatoiu.
Presiuni uriase asupra senatorului Eugen Pirvulescu
Este tot mai clar faptul ca asupra senatorului Pirvulescu se incearca presiuni uriase. Este si concluzia jurnalistului Realitatea PLUS Bogdan Muzgoci.
"Mi-am dat seama, ascultandu-l pe domnul Pirvulescu, de faptul ca, in acest moment, se simte constrans, atacat din toate directiile. Sa ne uitam foarte atent la oamenii din jurul lui Citu. In momentul de fata, la cat de tare si cat de stransa este aceasta lupta... si care e miza, de fapt? Miza ni se flutura prin fata ochilor ca fiind o mare realizare: vin bani de la UE, din PNRR... Avand atat de multi bani la dispozitie, Citu nu face decat sa-i fluture prin fata tuturor, facand acelasi lucru pe care l-au facut si altii care au cazut in cap. Sa-l luam de exemplu pe Dragnea. Mi se pare ca ce face acum Citu in batalia interna a incercat si Dragnea sa faca la un moment dat. Practic, Citu l-a scuipat pe Dragnea ani de zile ca sa scrie presa si sa zica "ce lupator e baiatul asta de la la PNL", si acum Citu face exact ce a facut Dragnea cu PNDL-ul. Si mai face ceva Citu, lucru pe care l-a facut si Dragnea, se joaca cu baietii aia cu epoleti", a punctat jurlanistul Bogdan Muzgoci.
"Pe mine ma sperie chestiile astea... Uitati-va geopolitic... Ma sperie miza. Este evident, din ce am citit. Citu nu are sanse. Citu e cam plouat. Si astia plouati, cand sunt atacati, ca sobolanii - musca! Miza nu sunt banii din PNRR. Miza e geopolitica. Citu a venit pe o filiera care nu are nicio treaba cu politica, cu PNL. Citu a fost parasutat in PNL. El nu a plecat de jos, nu a lipit afise in viata lui. De unde a aparut el?", a spus Monica Tatoiu.
Oamenii lui Orban, atacati in justitie. Cine ii executa?
Gravitatea e, insa, alta, si anume faptul ca, intr-o lupta politica, au ajuns sa foloseasca DNA-ul.
In emisiunea "100%" a fost prezentat un document prin care DNA-ul acuza si face o adresa la ANAF, catre Finantele din Teleorman, sa verifice conturile unor oameni care, in linii mari, sunt delegati la Congres.
"Iohannis nu l-a placut pe Orban si vrea sa scape de el si are nevoie de o marioneta. Deci ati inteles cine e in spatele marionetei", a spus Monica Tatoiu.
Documentul care dinamiteaza scena politica
130 de voturi la Congresul PNL vor rasturna votul. De aici presiunea mare.
Dar iata ce scrie in adresa DNA catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala:
Demnitari interceptați în biroul ministrului Transporturilor. Directori numiți la presiuni politice, dezvăluiri șoc
Conversațiile liberalilor interceptați de DNA în biroul ministrului Transporturilor au ajuns publice, deși anchetatorii nu au anunțat cercetarea acestora. Este vorba despre deputatul George Stângă și președinte Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Interceptările au ieșit la iveală odată cu reținerea, de către DNA, a directorului Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Daniel Manole.
George Stângă: ”Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo.
Potrivit stenogramelor, unul dintre cei doi ar fi reluat discuția.
George Stângă: Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
Cătălin Drulă: Te referi la APDM și la AFDJ?
George Stângă: Da.
Din stenogramele DNA reiese că deputatul liberal și șeful Consiliului Județean Prahova ar fi interesați de investițiile viitoare ale instituțiilor din subordinea Ministerului Transporturilor.
Iulian Dumitrescu: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l lași nouă? E ceva la Constanța …
Cătălin Drulă: Da… Băi …
Iulian Dumitrescu: Știu că ai niște jocuri, niște, na, presiuni, sau dacă ai …
În cazul devenit deja celebru este urmărit penal Daniel Manole, între timp demis de la șefia Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Ulterior, DNA a anunțat reținerea lui Daniel Neacșa, șeful Direcției Economice din Ministerul Transporturilor. Anchetatorii nu au anunțat nimic oficial despre o eventuală anchetare a celor doi liberali. Chiar și așa, interceptările au apărut în spațiul public.
De ce au ajuns publice interceptarile din minister?
"Acele asa-zise stenograme cu au nicio legatura cu speta investigata de DNA si cu comunicatul DNA. Dumitrescu si Stinga nu au nicio calitate in acea speta, asa incat e foarte ciudata si suspecta conexarea acelor dialoguri intr-o speta DNA. Noi nu suntem foarte ingrijorati sau speriati de astfel de anchete, din punctul acesta de vedere. Nu avem nimic de ascuns. Daca urmariti dialogul redat in presa, culmea e ca mandatele respective au fost prelungite in mod interimar de ministrul Transporturilor, asa ca nu vad care este infractiunea. PNL este un partid de oameni liberi. Nimic nu poate sa deranjeze mai mult un liberal decat astfel de presiuni", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Ionel Dancă.
"Intotdeauna, cand vrei sa darami ceva, trebuie sa mergi in gasca. In Europa, se misca apele. Situatia e nasoala. Filiera pe care a venit Citu se clatina. Orban e om politic, Citu e o jucarie", a spus Monica Tatoiu.