Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a scăpat de dosarul deschis de DNA doar în baza unui denunț formulat de fostul primar din Jilava, Adrian Mladin. Potrivit unui comunicat transmis în exclusivitate Sursa Zilei, procurorii DNA au clasat dosarul la data de 9 ianuarie, după aproape un an de la demararea anchetei.
„La data de 09 ianuarie 2018, în dosarul la care faceți referire, procurorii din cadrul DNA au dispus soluția clasării față de persoana menționată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și șantaj întrucât faptele nu există, deoarece, în cauză, nu au fost descoperite probe care să stabilească o legătură între foloasele primite de inculpat și anumite acțiuni sau inacțiuni ale acestuia, din perspectiva calității sale de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care să-i producă anumite beneficii martorului”, se arată în comunicatul transmis Sursa Zilei.
În 17 februarie 2017, Marian Petrache era chemat la DNA pentru a fi audiat în legătură cu denunțul depus de Adrian Mladin împotriva sa. La ieșirea din sediul DNA, președintele Consiliului Județean Ilfov a declarat că își dă demisia din toate funcțiile deținute în partid, inclusiv din cea de președinte al PNL Ilfov.
„Acum nouă ani l-am şantajat eu. Şi-a adus aminte”, a spus Petrache, referindu-se la Adrian Mladin. El a adăugat că nu are motive să se teamă de acest dosar. „Nu am niciun motiv, de ce Doamne, iartă-mă… Am fost la detectorul de minciuni. Cum să-mi şantajez eu propriul primar? Nu vi se pare că e strigător la cer?”, a spus Petrache.
Întrebat dacă a fost prieten cu Mladin, Petrache a răspuns că e prieten cu toţi primarii din Ilfov. „Inclusiv cu cei de la PSD am o relaţie bună”, a spus Petrache. El a mai precizat că denunţul lui Mladin îi afectează credibilitatea şi, ca atare, îşi dă demisia din funcţiile deţinute în PNL, nu însă şi din ceea de preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov.