Vorbind despre contextul economic şi legislativ, Vasile Dâncu l-a atacat pe Mugur Isărescu, după ce guvernatorul BNR a lansat un avertisment privind legea dării în plată.
"Eu m-am speriat aseară când am auzit de riscul sistemic. Am căutat în acest raport un studiu, niște date cu care lucrează de obicei bancherii. M-aș fi așteptat ca speciliștii în economie să ne explice cum e cu riscul major în 2007 când venea criza. Dacă știința economică este o știință atunci ar trebui, cât de cât, să ne avertizeze din timp atunci când sunt crize reale. În acest moment nu am găsit în argumentul Băncii Naționale acest risc major, care cică ar veni din legislație", a declarat Dâncu la Realitatea TV.
Potrivit vicepremierului, legislația noastră a favorizat băncile. "Dacă ne uităm în anii trecuți, băncile au avut în anii trecuți profituri uriașe. Cred că mai trebuie să aducă aducă argumente în ceea ce privește acest risc major", a continuat Dîncu.
"Liderii partidelor politice au intrat într-o altă epocă. Poate e mai bine că am scăpat de epoca tătucilor, acum este epoca highlander-ilor. Ce facem noi la Guvern este o pauză de respirație, în mod normal, țările sunt conduse de politicieni. Problema este una foarte importantă, ce inimă îi punem noului sistem. Pentru că creier o să-i găsim. Ne trebuie oameni curajoși, să știe să-și asume patriotismul fără rușine și fără demagogie. A avea o viziune lucidă despre propria ta țară și să ții cu poporul tău nu înseamnă să minți poporul sau să încerci, ca politician, să te folosești de defectele poporului ca să-l conduci", a spus vicepremierul.
Acesta a susținut că actuala guvernare condusă de premierul Dacian Cioloș va trebui să facă ceea ce politicienii nu au reușit până acum. Totodată, ministrul a arătat că România a avut parte de guvernări proaste, care se observă în încrederea cetățeanului în clasa politică.
"Noi nu suntem legați de niciun fel de condiționare electorală. Sper că și colegii au înțeles foarte bine asta. Noi va trebui să facem ce nu se poate face în general în politică. Va trebui să facem în acest an ceea ce trebuie făcut și sper într-un sprijin pe care să-l avem din partea clasei politice. Am ajuns la sfârșitul unei civilizații politice. Este mare dezastrul, sondajele arată o neîncredere foarte mare în partidul politic, dar și în stat, în România", a explicat Vasile Dîncu.
"Sunt 30% care spun în acest moment că nu au încredere în România. Nu au încredere că vor avea pensii, securitate în viitor. Sunt 75%, de vreo 10 ani încoace, care nu au încredere în continuitatea locului de muncă. Acest procent este foarte mare. Este o dramă națională. Aceste chestiuni nu sunt legate de sărăcia noastră, ci de o proastă guvernare", a continuat acesta.
Potrivit vicepremierului, România se bucură de bani suficienți în administrație, bani care însă nu sunt folosiți eficient.
"Am fost în teritoriu, în patru vizite, cam la două săptămâni. Am fost și am văzut fluturașii unor funcționari din primării, care lucrează 8-10 ore pe zi în administrație, și ne-am rușinat efectiv. Și eu și premierul. Nu banii ne lipsesc în administrație, noi nu folosim banii cum trebuie. De 25 de ani pierdem resurse pe care nu le distribuim acolo unde trebuie. Noi, în această guvernare, nu încercăm să construim austeritate, nu e bună, încercăm să mărim efectul pe care îl produc banii și să aducem resurse în plus. Sper să lăsăm în urma noastră cadrele unei guvernări inteligente", a conchis Vasile Dîncu.