„În calitate de Senator al României, Preşedinte al Partidului S.O.S România şi avocat, apărător al libertăților si drepturilor cetățenești, sunt solidară cu jurnalistul Anca Alexandrescu și cu postul TV Realitatea PLUS în fața abuzurilor CNA!
Îmi manifest pe această cale deplina solidaritate cu realizatoarea tv Anca Alexandrescu şi cu postul tv Realitatea PLUS în faţa cenzurii şi abuzurilor comise de CNA! Atacurile CNA la adresa emisiunilor curajoase marca Anca Alexandrescu ne arată că cenzura puterii este tot mai agresivă și tocmai de aceea vocile jurnaliştilor independenţi devin tot mai preţioase!
Acuz pe această cale cenzura de orice fel: aceea care loveşte într-un jurnalist care şi-a asumat riscul de a căuta adevărul, ca şi aceea care se manifestă în Parlamentul României și în toată societatea. Trebuie să luăm atitudine fermă împotriva felului în care CNA, acest instrument al dictaturii, decide ce este permis şi ce este interzis să spui. Nu avem nevoie de CNA, acest ”minister al adevărului” orwellian care este, de fapt, în slujba minciunii! JOS CENZURA!”, transmite Diana Șoșoacă, într-un comunicat de presă.