„Daca era așa o bagatelă, de ce nu a trecut-o în niciuna dintre declarațiile sale. Din câte am discutat cu niște colegi, nu există, în privința acestei infracfțiuni, instituția asta a iertării pe care o avem noi. Nu există reabilitare pentru această infracțiune. Ceea ce înseamnă că această faptă încă există în cazier. De ce nu a declarat? Îmi dau seama de unde are acele halucinații, de când ne spunea ce bine o duc românii. Nu cred că e vorba doar de alcool și cred că ce scrie presa e adevărat. Ieri l-am auzit că românii o duc așa de bine și că avem salarii de 3.000 de euro și au început să se înmulțească. Nu cred ca i-a facut-o Orban, cred că tot acest scandal vine de la domnul Ciucă. În luptele de acaparare a Pieței Victoria există niște așa-ziși domni revolutionari care îl vor pe Ciucă premier. Sunt vreo 3 grupări, dintre care una, care e cea mai incisivă, îl vrea pe Ciucă premier. Există un personaj, venit din străinătate, care i-a cerut lui Iohannis să-l pună pe Ciucă premier. O să vedeți peste o săptămănă despre ce este vorba.
Președintele Iohannis este obligat să vină cu o declarație în acest scandal. Mă întreb oare dacă este posibil să fi fost șantajat Cîțu astfel încât să fi dus împrumuturile țării la 52% din PIB? Ne-am împrumutat în 8 luni cât n-am făcut-o în 31 de ani.
Când o să ajungem să conducem noi România și vom schimba procurorii, atunci va ajunge Cîțu la pușcărie. S-a tot susținut fără penali în funcții politice. El este susținut de cei care nu mai voiau „ciuma roșie”. Dragnea nu a putut ocupa funcția de premier, pentru că avea condamnare cu suspendare, iar toată lumea acuză fără penali în funcții publice.
Avem o gravă problemă cu clasa politică, slab pregătită și coruptă.
Avem mulți oameni care au votat PNL pe sloganul fără penali în funcție, deci nu înțeleg cum un partid istoric nu are un candidat curat. S-au luat multe hotărâri. Nu înțeleg de ce nu se autosesizează Parchetul General, pentru că avem un premier infractor. Toate deciziile lui și actele semnate sunt lovite de nulitate. Avem o conducere care încalcă legea cu obstinație, iar poporul nu consideră că este o problemă. Incultura juridică afectează. Dar chiar nu avem politicieni morali și cu cazier curat? PSD este vinovat de tot dezastrul actual. Eram în stradă, dar știm ce înțelegeri sunt între Ciolacu și Orban. Ciolacu nu exercită opoziția, trebuia să scoată în stradă românii pentru toate încălcările de lege.
Ieșitul în Piața Victoriei înseamnă exercitarea dreptului la protest. PSD doarme și i-a adus pe liberali la conducere, prin promiscuitatea partidului”, a declarat senatoarea Șoșoacă.
Virgil Guran, liderul senatorilor liberali, spune că nu se poate bagateliza ceea ce a făcut premierul Cîțu și ține să menționeză că acest dosar nu a fost „venit” din partea grupării Orban. El spune că tot acest candal afectează imaginea întregului partid
„Nu se poate bagateliza ceea ce s-a întâmplat. Decizia este la el. Cred că sunt oameni care spun ce gândesc. Nu este pornită de la echipa Orban. Eram cu Ludovic când a aflat, cred că nici președintele Iohannis nu știa despre acest eveniment.
Nu știu ce a completat în certificatul ORNISS. Cert este că nici cei care îl susținem pe Orban nu ne bucurăm, pentru că acest scandal afectează tot partidul. Ne critică lumea, dar chiar am depus eforturi să guvernăm România. În ședințele de partid nu a adus Cîțu niciun document, Dan Vîlceanu nu știu ce a văzut. Dacă se întâmpla așa ceva, cred că apărea deja în presă. Nu pot să afirm că alții știau sau nu. În certificatul ORNISS nu este sepcificat unde anume s-a întâmplat incidentul, ci doar dacă s-a întâmplat sau nu”, conchide Guran.