"16.000 de lei, depinde din ce punct de vedere îl privești, dacă îl privești dinspre minister s-ar părea că este corect, dacă îl privești dinspre cel cu salariu minim s-ar părea că este exagerat. Din punctul meu de vedere, ca orice om care muncește în țara asta vrea să câștige cât mai mult, dar deocamdată, de un an jumătate sau doi, de când dl Oprea a dat Ordonanța 14, se pare că unii sunt mai deputați ca alții. (...) Dacă aș zice nu, m-ați considera ipocrit. Evident că este un salariu mult mai bun decât cel pe care îl primim astăzi. Eu cred că cheia nu se află în Parlament, se află în alt palat, căutați palatul care trebuie", a declarat Solomon, la Parlament, întrebat dacă ar fi mulțumit cu un salariu de 16.000 de lei.
El a amintit că, în cazul acestei ordonanțe, Comisia pentru muncă a adoptat raport de respingere în luna ianuarie și că Biroul permanent ar trebui să introducă acest subiect pe ordinea de zi.