În urma încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2017, prin care a fost stabilită competenţa Judecătoriei Chişinău, reclamantul Traian Băsescu a urmat procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ, anunţă timpul.md.
Astfel, la 1 februarie 2017 Traian Băsescu, prin intermediul avocatului, a înaintat o cerere prealabilă Preşedintelui Igor Dodon. Reclamantul a solicitat revocarea Decretului nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 privind retragerea cetățeniei ca fiind emis contrar legii.
La 20 martie 2017 Judecătoria Chişinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul să prezinte referinţa şi probele în sprijinul acesteia până la 2 mai 2017 fixând primul termen de judecată pentru 16 mai 2017 orele 10:00. Şedinţa de judecată va avea loc în incinta Judecătoriei Chişinău (sediul central) biroul nr. 1, Str. N. Zelinschi 13, Mun. Chişinău.
Instanța de la Chişinău a suspendat decretul contestat de avocatul lui Băsescu în scopul prevenirii consecinţelor iremediabile care pot fi aduse reclamantului.