CNCD precizează că afirmaţiile premierului Victor Ponta, făcute în cadrul unei emisiuni televizate, din 7 septembrie, nu constituie fapte de discriminare, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea încadrându-se în limitele libertăţii de exprimare, potrivit Mediafax.
Potrivit CNCD, decizia a fost luată în unanimitate.
ActiveWatch sesiza CNCD, în 9 septembrie, privind compararea "regimului Băsescu" cu "regimul nazist" de către premierul, Victor Ponta, organizaţia susţinând că un efect, chiar dacă neintenţionat, al declaraţiei este negarea implicită a Holocaustului. ActiveWatch cerea reprezentanților CNCD constatarea faptei de discriminare, săvârşite de prim-ministru, şi sancţionarea sa cu amendă contravenţională.
Mai multe pe Mediafax.