1. Fostul vicepremier, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că membrii coaliției de guvernare se vor gândi care este cea mai bună variantă în privința votului pentru Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE, în cadrul unei noi ședințe a PSD care va avea loc mâine dimineață, la care se vor alătura și Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, în contextul în care "lucrurile nu sunt simple din punct de vedere procedural", a transmis Realitatea TV.
"A rămas să discutăm mâine. Lucrurile nu sunt simple din punct de vedere procedural. Nu cred că se va amâna votul", a declarat Liviu Dragnea.
În ceea ce privește afirmație președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit căreia PSD ar fi izolat, Dragnea a precizat:
"Nu e adevărat. Nu avem cum să fim izolați în propria guvernare. N-are cum. Normal că nu e plăcut ce se întâmplă în Coaliţie", a spus Liviu Dragnea.
Membrii PSD au anunţat, luni, că vor boicota votul pentru şefia SIE. În schimb, Opoziţia a afirmat că deține majoritatea în Parlament la votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, în condiţiile în care sunt asigurate, pe lângă voturile liberalilor, şi cele ale UNPR, UDMR şi minorităţi naţionale. Cu toate acestea, potrivit liderului PNL, Teodor Atanasiu, este nevoie de prezenţă.
2. Pe de altă parte, Rovana Plumb îl contrazice, dorind să dea impresia de unitate în PSD. Grupurile parlamentare reunite ale PSD au decis, în ședința de luni, să nu participe la votul pentru învestirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE, a declarat președintele interimar al social-democraților, Rovana Plumb.
"Nu s-a făcut niciun fel de vot, a fost o decizie luată prin consens în cadrul reuniunii grupurilor reunite, nu susținem nominalizarea făcută de către președinte (n.r. — Klaus Iohannis) și nu vom participa la vot", a afirmat Rovana Plumb.
Cât privește participarea parlamentarilor social-democrați în Comisia SIE, unde va fi audiat Mihai-Răzvan Ungureanu, Rovana Plumb a spus că aceștia vor proceda conform Regulamentului și vor participa.
Întrebată în legătură cu tensiunile care ar fi fost în ședință, în ceea ce-l privește pe Valeriu Zgonea, Rovana Plumb s-a arătat surprinsă. "Nu a fost niciun fel de tensiune și eu sunt surprinsă că mă întrebați acest lucru. Sigur că trecem printr-o perioadă în care normal trebuie să ascultăm opiniile colegilor, unii vorbesc cu vocea puțin mai tare, alții puțin mai încet. Nu au fost niciun fel de tensiuni, este firesc să ascultăm pozițiile și opiniile tuturor colegilor", a susținut Rovana Plumb.
Întrebată dacă va cere, în ședința coaliției, ca și cei din ALDE să se abțină și să nu participe la votul de marți, ea a spus că temele întâlnirii sunt cele socio-economice și de guvernare. "În ceea ce privește poziția privind nominalizarea, ea nu se va discuta în coaliție", a mai spus liderul PSD.