Decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi amânată din nou, în condițiile în care extinderea zonei Schengen nu figurează pe agenda reuniunii JAI, potrivit unor reprezentanţi ai preşedinţiei luxemburgheze a UE, citaţi de BNR, informează și site-ul Novinite.com.
Guvernul bulgar şi-a exprimat, în repetate rânduri, speranţa ca o aderare parţială la Schengen să fie supusă unui vot în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din perioada 8-9 octombrie. Însă, pe agenda reuniunii se află doar probleme referitoare la criza refugiaţilor şi controlul la frontiere, informează Mediafax.
Potrivit acestor surse la curent cu situaţia, participanţii la una dintre ultimele reuniuni la nivel de ambasadori au eşuat să ajungă la un consens pe această temă, în contextul unei agende foarte încărcate cu privire la securitatea frontierelor şi la răspunsul faţă de criza refugiaţilor.
Guvernul bulgar aştepta, în octombrie, o decizie politică favorabilă faţă de aderarea la Schengen cu frontierele aeriene.
Anunțul lui Ponta: Urmează un nou vot UE împotriva aderării României la Schengen
De asemenea, premierul Victor Ponta anunța, luni, în Parlament, că a solicitat o amânare, adăugând că problema aderării la Schengen pare că urmează să fie amânată până târziu, în 2016, scrie Novinite.com. Ponta a sugerat că, în timpul preşedinţiei la UE a Olandei, ar fi puţin probabil un vot pozitiv în privinţa extinderii Schengen.
Olanda, care s-a opus acestei extinderi, şi-a motivat opoziţia invocând lipsa de progrese în sfera justiţiei şi afacerilor interne în cle două state candidate.
Olanda urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în ianuarie, până în iunie 2016.
Potrivit surselor citate de BNR, care au făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, Olanda nu a fost singura ţară care a solicitat amânarea discuţiilor cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Următoarea reuniune la care Bucureştiul şi Sofia ar putea să ceară aderarea la Schengen urmează să aibă loc în decembrie.
Pe de altă parte, intrarea României în zona de liberă circulaţie este preţul pe care liderii români l-au fixat pentru găzduirea de refugiaţi şi imigranţi, scria Bloomberg pe 8 septembrie.
"România vrea drepturi de Schengen dacă va fi impusă o cotă de refugiaţi", titra Bloomberg pe 8 septembrie.
Germania s-a opus, în trecut, intrării României în Schengen, din cauza corupţiei din ţara noastră. Asta deşi România primise undă verde din partea Comisiei Europene, potrivit Bloomberg.