"Fără Parlament şi cu un Guvern interimar, cu atribuţii limitate, cine să voteze bugetul, cine să pregătească bugetul? (...) În cel mai bun caz, autorităţile locale vor primi buget după alegerile locale. Ar fi un risc uriaş, o aventură extraordinară, de care nu are nevoie ţara (...), ar fi o aventură extrem de riscantă şi inutilă", a afirmat el.
Kelemen Hunor a afirmat că este pentru formarea unui Guvern politic de tranziţie, până la alegerile parlamentare la termen.
"Suntem convinşi că interesul tuturor trebuie să se îndrepte către formarea unui Guvern politic cât mai repede. Să nu pierdem nicio zi. Dacă se poate, să existe o nominalizare astăzi, cel târziu mâine, şi în zece zile un vot în Parlamentul României. Orice instabilitate politică, orice nesiguranţă va creşte costurile pentru toată societatea", a spus Kelemen.
Liderul UDMR a afirmat că formaţiunea nu doreşte alegeri parlamentare anticipate.
"Nu. Dacă noi ne-am îndrepta acum spre alegeri anticipate, asta ar însemna că până în aprilie-mai anul viitor nu vom avea buget, abia atunci am începe discutarea bugetului. Nu se poate dizolva Parlamentul înainte de decembrie. În cel mai bun caz, undeva la mijlocul lunii decembrie. Alegerile pot fi organizate undeva în februarie-martie. Fără Parlament şi cu un Guvern interimar, cu atribuţii limitate, cine să voteze bugetul, cine să pregătească bugetul? (...) În cel mai bun caz, autorităţile locale vor primi buget după alegerile locale. Ar fi un risc uriaş, o aventură extraordinară, de care nu are nevoie ţara (...), ar fi o aventură extrem de riscantă şi inutilă", a susţinut el.
Kelemen Hunor nu exclude o majoritate USR-Pro România, după alegerile parlamentare de anul viitor.
"Categoric, Victor Ponta este unul dintre câştigătorii moţiunii de cenzură şi nu cred că se grăbeşte. Eu cred că una dintre variantele fezabile, după un an de guvernare PNL, guvern minoritar, va fi că anul viitor USR şi Pro România împreună vor încerca să formeze o majoritate, după alegerile parlamentare. Absolut, stânga progresistă, se potrivesc de minune. Asta este una din variantele posibile, din punctul meu de vedere, pentru că ei nu se vor uza la guvernare niciun pic", a afirmat el.
Delegaţiile partidelor parlamentare sunt aşteptate vineri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier, dar şi pentru discuţii pe tema alegerilor anticipate, în favoarea cărora s-au exprimat deja liderii USR, PNL şi de Pro România. Consultările încep la ora 11.00, primii fiind reprezentanţii PNL. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că PSD, programat ultimul la întâlnirea cu preşedintele, nu va merge la Cotroceni.