“Simt o mare nedreptate şi am de asemenea două regrete uriaşe. Nu am zis-o până acum, tocmai din dorinţa mea permanentă de a nu influenţa justiţia sub nicio formă: fratele meu a murit din cauza acestui dosar, familia mea este aproape distrusă. Am trecut peste toate astea”, a spus Dragnea, duminică seara, la Antena 3. Dincolo de emoţia stârnită de această declaraţie, adevărul este cu totul altul: situaţia juridică a liderului PSD nu mai avea cum să influenţeze decisiv starea de sănătate a fratelui său.
Viorel Dragnea, colonel în rezervă al Poliţiei Române, a decedat în 24 august 2013, la vârsta de 58 de ani, presa relatând atunci că acesta suferea de cancer pulmonar şi că a avut o lungă perioadă de suferinţă. El s-a stins din viaţă la o clinică din Istanbul, Turcia, unde stătuse internat aproximativ două luni. În acel moment, Liviu Dragnea încă avea calitatea de învinuit şi fusese audiat de câteva ori la DNA. O asemenea audiere fusese programată şi pe 19 august 2013, însă Liviu Dragnea a solicitat amânarea acesteia, pe motiv că trebuie să meargă la fratele său, la Istanbul. Procurorii i-au admis cererea şi au reprogramat audierea pentru 29 august. Abia pe 7 octombrie 2013, deci la o lună şi jumătate după decesul fratelui său, procurorii i-au atribuit lui Liviu Dragnea calitatea de inculpat, au finalizat rechizitoriul şi l-au trimis în judecată. Primul termen al procesului a avut loc pe 15 noiembrie 2013, la aproape două luni de când Viorel Dragnea trecuse în nefiinţă, scrie Adevărul.