"Cei din Parlamentul European din opoziţie am văzut că spun orice, unii dintre ei, pentru a strica imaginea României. Am văzut ce spune Siegfried Mureşan, am văzut ce spun ceilalţi(...) Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene nu a spus acest lucru", afirmă Dăncilă.
La sfârșitul săptămânii trecute, Dăncilă anunța că Dan Nica este a doua propunere și că nu va nominaliza o femeie, sugerând că nu va ține cont de egalitatea de gen dorită de președintele ales al Comisiei Europene.
Intr-un interviu la România TV, Dăncilă o atenționa, vineri, pe von der Leyen pentru insistența cu care cere egalitate de gen în componența viitoarei Comisii Europene. Premierul României anunța practic că nu va ține cont de condiția egalității de gen dorite de Bruxelles.
„Doamna preşedinte a Comisiei Europene a spus că vrea egalitate de gen. A venit la început cu 50-50 la sută. După ce au fost respinși nu putem să cerem unei țări să nominalizeze de două ori o femeie. Noi ne-am conformat și am nominalizat. Acum putem să nominalizăm și un bărbat, și o femeie”, a spus, vineri, Dăncilă.