Noua remaniere a coaliției PSD-ALDE, care a schimbat deja doi premieri și și-a trântit propriul guvern prin moțiune de cenzură, nu este gândită pentru a schimba mersul lucrurilor într-un sens bun, ci pentru răsplătirea baronilor care au rămas alături de Dragnea în războiul cu puciștii.
Nu avem nici măcar o garanție că în locul remaniaților nu vor fi numiți oameni și mai slabi și mai caricaturali decât cei care se află astăzi în funcții. Dacă această remaniere ar fi un demers nobil, în interesul național, remanierea ar trebui să înceapă cu Viorica Vasilica Dăncilă, regina neîncoronată a gafelor. Dar ar fi prea complicat, Dăncilă nu ar mai trece de Iohannis și am vorbi de formarea unui nou guvern.
Lista poate fi deschisă însă de un alt ministru cu ,,performanțe deosebite'': Carmen Dan. Această doamnă va intra în istorie ca o ferventă promotoare a statului polițienesc și o susținătoare fățișă a ,,Jandarmeriadei''.
Pe aceiași listă ar fi nimerit să se mai regăsească și fosta PRM-istă Lia Olguța Vasilescu, cea care a spus, în urma adoptării Legii salarizării unitare, că ,,nu va scădea niciun salariu''. Această minciună a presupus cel puțin trei ordonanțe pentru corectarea erorilor. Acum spune că ,,nu va scădea nicio pensie'', în urma adoptării Legii pensiilor, dar nu spune de unde va lua bani noul guvern pentru plata pensiilor. Legea, care intră în vigoare în etape, presupune un efort bugetar de 81 de miliarde de lei în 2022.
Tot pe aceeași listă ar fi potrivit să figureze și Tudorel Toader, poreclit ,,Drujba lui Dragnea'', omul care a netezit drumul liderului PSD în conflictul cu Justiția și care și-a legat numele de denunțarea protocoaleor cu SRI, demers care a aruncat în aer sute de dosare.
Aceștia sunt miniștrii din primul eșalon care se califică pentru remaniere. Fără cei trei, guvernul PSD-ALDE ar fi mai puțin toxic. Lista trebuie însă completată și cu eșalonul doi, mai puțin toxic, dar ineficient și caricatural. Aici ar putea intra: Orlando Teodorovici, Petre Daea, Dănuț Andrușca, Lucian Șova și Ioana Bran.
Multe dintre numele enumerate nu se vor regăsi, cu siguranţă, pe lista lui Dragnea. Schimbările vor fi de formă, nu de fond, pentru că nu le pasă de modul în care este guvernată țara, ci doar de modul în care își fac ei jocurile.