Carmen Dan poate demisiona în orice clipă, dacă este un om de bună credință. Premierul, la rândul său, poate cere revocarea sa. Dar ar fi prea simplu. În PSD se practică jumătățile de măsură. Tudose se dă zmeu la televizor, dar nu are curajul să ducă lucrurile până la capăt. În PSD se alege mereu varianta complicată, pentru că este singura care suportă fumigene.
Prin comparație cu situația actuală, trebuie remarcat că doamnele Plumb și Shhaideh chiar au dat dovadă de curaj, când au rămas de neclintite în decizia lor de a demisiona, deși partidul s-a opus. Atunci s-a vorbit de o victorie de etapă a lui Tudose. Și chiar a fost. Tudose a fost primul lider PSD care a refuzat să ducă până la capăt ordinele lui Dragnea.
A jucat bine și când a pasat ,,reforma justiției'' la Parlament și când s-a dezis de târgul de Crăciun al Gabrielei Firea. În ceea ce privește relația cu șefa de la Interne, aceasta a fost destul de rece încă de la început. După scandalul ,,Microfonul'', Tudose declara ironic: ,,Să o întreb ce a mai găsit prin casă?''.
Dacă treci în revistă, cu atenție, toate mutările lui Tudose ca premier, poți trage o singură concluzie: Principalul obiectiv al ,,Buldozerului'' a fost să scape de oamenii lui Dragnea. În ceea ce privește, celelalte ambiții, Tudose este greu de citit. Omul a declarat public că nu este interesat de șefia PSD și nici să devină candidatul PSD la prezidențiale. Cu toate acestea lovește în Dragnea prin Bădălău, numărul doi în PSD și omul care vrea să-i tragă preșul de sub picioare actualului lider suprem.
Revenind însă la chestiune. De ce nu cere Tudose revocarea din funție a ministrului de Interne? Pentru că a învățat să nu întindă coarda prea mult. Toți trag de timp, pentru că nu au acordul liderului suprem, ocupat în aceste zile cu vizitarea baronilor din Moldova. Se joacă atent, doar cu pionii și caii.
Dincolo de jocul de culise din PSD, râmâne evidența: Guvernul Tudose este un guvern de marionete.
Și mai este evident ceva: Poliția Română, ca instituție, are probleme mai mari decât s-a crezut, iar noul scandal cu presupusul pedofil, ne arată că inițiativa doamnei Carmen Dan de a lăsa la latitudinea polițistului transformarea contravenției în infracțiune era absolut eronată.