Aflat într-o degringoladă totală, din cauza disensiunilor interne privind mobilizarea generală pentru organizarea unor mitinguri de condamnare a așa-zisului "stat paralel", PSD răsuflă ușurat de această șansă nesperată. Zilele de doliu național și funeraliile regelui Mihai salvează PSD de la colaps.
Cu doar o zi înainte de vestea tragică a trecerii în neființă a regelui Mihai, Dragnea&Comp erau la un pas să arunce în aer partidul. Băgat în corzi de Tudose, tot mai critic cu doamnele Firea și Carmen Dan, două dintre apropiatele liderului PSD, și abandonat până și de Tăriceanu, partenerul fidel de coalție, care a decretat, savant, că mitingurile sunt inutile, Dragnea și apropiații săi s-au agățat de ideea unor mitinguri de susținere care să le măsoare cota de încredere.
Ideea organizării acestor mitinguri megalomanice, după specificul PCR, nu a fost însă îmbrățișată de toată lumea, așa cum era obișnuit liderul suprem. Așadar, situația devenea din ce în ce mai complicată. Ședință după ședință și... nimic. Se contura un singur miting de susținere și ăla la Craiova, nu în București. Până și portavocile PSD răgușiseră. Când nimeni nu se mai aștepta, apare o ocazie nesperată pentru PSD: răgazul oferit de funeraliile Regelui Mihai I permite social-democraților să se regrupeze.
PSD anunță ipocrit că renunță la mitingurile pe care nu avea capacitatea să le organizeze, iar doamna Firea, șifonată după scandalul târgului de Crăciun din Piața Victoriei, iese la rampă cu o propunere nobilă și onorabilă: Piața Victoriei să poarte numele regelui Mihai I. No comment!
Ce ironie a sorții și a istoriei, urmașul PCR, partidul care l-a forțat pe regele MIhai I să abdice, este salvat în aceste zile de funeraliile regelui Mihai I.