Dacian Cioloș se va duce la Washington DC săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu vicepreședintele Joe Biden. Când a vizitat Casa Albă, președintele Iohannis a fost primit tot la nivelul lui Biden. În plus, primul- ministru se va întâlni cu trei importanți membri ai cabinetului Obama: Tom Vilsack, Secretarul Agriculturii, Penny Pritzker, Secretarul Comerțului și Ernest Moniz, Secretarul Energiei.
Înainte de a ajunge în capitala SUA, Cioloș se va duce la Detroit, în încercarea de a-i convinge pe cei de la compania Ford - unde va discuta cu Mark Fields, șeful acestei companii - să nu oprească investițiile în fabrica de la Craiova, deși statul român nu și-a îndeplinit nici acum angajamentele referitoare la șoseaua spre Pitești.