Vasile Dîncu, tipologia politicianului care "se îmbată cu apă rece"
Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda PSD, în perioada 15-25 octombrie 2021, peste 70% dintre românii care au luat parte la cercetarea sociologică au spus că NU au încredere în fostul vicepremier.
Vasile Dîncu este în coada listei politicienilor care apar în sondajul INSCOP.
Vasile Dîncu vrea în Guvern, dar nu are încrederea românilor - Este ULTIMUL în lista politicienilor care apar în sondajul INSCOP
Potrivit datelor, doar 10,1% dintre români spun că au foarte multă încredere în Dîncu. Spre comparație, Klaus Iohannis are 20% iar liderul PSD Marcel Ciolacu - 20,5%.
Întrebați în detaliu despre fostul vicepremier, peste 70% dintre români spun că au puțină încredere în Vasile Dîncu.
Astfel, pe lângă procentul de încredere de 10%, 72,5% dintre oameni susțin că au puțină și foarte puțină încredere în Dîncu. 13% spun că nu îl cunosc, în timp ce peste 3% nu știu sau nu au vrut să răspundă.
Sondajul INSCOP a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de persoane, eroarea maximă admisă este de plus minus 3%.
CÂTĂ ÎNCREDERE AU ROMÂNII ÎN VASILE DÎNCU:
Multă și foarte multă: 10,1%
Puțină și foarte puțină: 72,5%
Nu îl cunosc: 13,7%
Nu știu/Nu răspund: 3,6%
Sursa: sondaj INSCOP
Cine este, de fapt, Vasile Dîncu? De la mentorul lui Liviu Dragnea, la jupânul lui Răzvan Burleanu
În primul interviu acordat de fostul lider PSD Liviu Dragnea din închisoare, material exclusiv Realitatea PLUS, acesta a mărturisit că Vasile Dîncu a fost cel care i-a vorbit prima oară despre statul paralel.
"Eu îmi asum că l-am considerat unul dintre cei mai buni prieteni, am ținut enorm la Vasile Dîncu, mă și feresc să vorbesc urât. (...) Vreau să spun că, despre statul paralel, primele prezentări mi le-a făcut Vasile Dîncu. Primele explicații despre ce înseamnă acest sistem ocult mi-au fost făcute de prietenul meu Vasile, prietenul meu de atunci. Din discuțiile pe care le avea cu băieții de la SRI, cu Maior și Coldea, mă rog, și cu alții de acolo. Ceea ce mi-a spus el inițial s-a adeverit, adică nu mi-a spus lucruri nerealiste sau care nu aveau efectiv o reprezentare în realitate", spunea Liviu Dragnea.
Ulterior, într-un alt interviu acordat postului nostru, Realitatea PLUS, de data aceasta la ieșirea din închisoare, același Liviu Dragnea făcea o afirmație care dinamita scena politică și cutremura Serviciile: există și a doua sufragerie a statului paralel!
Ce s-a întâmplat în sufrageria lui Gabriel Oprea este nimic pe lângă ce s-a pus la cale în sufrageria lui Vasile Dîncu: dovada clară că Serviciile s-au implicat masiv în politic. Acolo, s-au pus la cale și s-au negociat direcții și conducători. Întrebarea rămâne: cu ce drept?
"Cu Dîncu a fost presiune să fie pus premier în 2017. În seara aceea, am terminat conferinţa din Băneasa şi mergeam spre sediul partidului. M-a sunat Vasile şi m-a rugat să trec pe la el. Acolo erau Hellvig şi Coldea. I-am salutat, m-au felicitat. Am ciocnit un pahar pentru victoria în alegeri, după care a început o discuţie ciudată despre cine va fi prim-ministru. Fiind întrebat şi de Hellvig şi Coldea de ce nu-l propun pe Dîncu prim-ministru. Le-am zis că sincer nu m-am gândit şi nu e nici locul în care să discutăm aşa ceva. Discuţia a degenerat foarte urât. A doua zi, la ora 12, Hellvig a venit la mine acasă. A venit şi cu mâncare să mâncăm împreună, să-mi spună să nu se înţeleagă greşit discuţia din seara anterioară. Apoi a zis că merge la Iohannis. Nu au lăsat niciun partid în care să nu se infiltreze. Cel mai mult în PSD. Cu o excepţie, Gabi Firea”, a rememorat Dragnea.
Vasile Dîncu, legături bănoase cu FRF
O vorbă spune că cine se pricepe la fotbal se pricepe și la politică. Realitatea a demonstrat, și nu o singură dată, că, atunci când cele două își dau mâna, iese și profitul. Cel puțin în cazul lui Vasile Dîncu.
Într-o ediție a emisiunii "Realitatea sportivă", Florin Prunea a dezvăluit legăturile dintre Răzvan Burleanu și Vasile Dîncu și a dat informații despre afacerile pe care Federația le are împreună cu firmele din Cluj conduse de strateg.
"Știu că Vasile Dîncu are contracte în derulare pe mulți bani cu FRF care nu au nimic în comun cu fotbalul. Și, dacă eu vorbesc prostii, să facă public contractul pe care-l are cu firma IRES", a spus Florin Prunea, la Realitatea PLUS.
Întrebat dacă, în opinia sa, Vasile Dîncu a patronat din umbră cariera lui Răzvan Burleanu, Prunea a replicat: "Dîncu este cel mai puternic și influent om din fotbalul românesc. Nu mișcă nimeni fără el! Nimeni! Din toate punctele de vedere: financiar, sportiv, numiri de antrenori, Liga 1, Liga 2… Nu vezi că este un corp de antrenori care, chiar dacă nu au rezultate, sunt 3-4 antrenori, chiar dacă nu au rezultate stau 3 luni la o echipă, dar, după aceea, când îi dau afară, găsesc de lucru imediat a doua zi? Nu-ți pui un semn de întrebare? 7 antrenori la Liga 1 fără licență. Păi suntem normali la cap?!"
Florin Prunea nu este, însă, primul care dezvăluie ce se află, de fapt, în spatele Federației Române de Fotbal. Fostul medic al naționalei de fotbal Pompiliu Popescu a relatat și el că FRF colaborează de mai mulți ani cu firma Vitrina – controlată tot de Vasile Dîncu.
"Firma Vitrina este a lui Dîncu, care branduiește tot la federație. De 6 ani, Dîncu are această firmă. Cred că în jur de 700.000 de euro se vărsau. Aceste contracte bănoase care merg la Dîncu prin această Vitrină, branduiște tot. Și numai domnia sa le rezolvă", a spus Pompiliu Popescu.
De altfel, presa sportivă a relatat, în 2018, cum FRF a făcut plăţi de peste 100.000 de euro către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) care îi aparţinea, la vremea respectivă, lui Vasile Dîncu, plus alţi 700.000 de euro către Vitrina Felix Media, unde Dîncu ar avea intrare prin fata directorului general.
Când a călcat pe bec strategul Vasile - cine cui face jocurile, de fapt?
Undeva în primăvară, o veste cutremura lumea politică: Dîncu nu mai avea voie să dea interviuri în numele PSD fără acordul partidului! În ciuda cartonașului galben, președintele Consiliului Național al PSD a continuat să facă declarații șocante. Acesta a spus că Liviu Dragnea are dreptul să revină în partid și l-a contrazis până și pe liderul partidului Marcel Ciolacu spunând că nu este nevoie de o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
În plus, la acea vreme, strategul Dîncu vorbea despre opțiunile PSD de a intra la guvernare, deși în partid nu fusese luată nicio decizie.
"Noi am anunțat că nu vom susține un guvern minoritar. (...) Noi nu vom intra la guvernare cu un compromis, nu vom intra pe ușa din dos sau nu vom susține orice manufactură politică de acest gen", spunea Vasile Dîncu.
Ce urmărește, însă, Vasile Dîncu? Potrivit unor voci din politică, președintele Consiliului Național al PSD ar vrea să-i ia locul lui Marcel Ciolacu și să poziționeze în jurul lui oameni care nu sunt de acord cu direcția dată de președintele PSD. Un derapaj extrem de grav care trădează o practică de care, se pare, Dîncu nu este deloc străin - sabotaj!