Sinteza câtorva dintre cele mai importante prevederi din Legea pensiilor:
- pensiile a peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după noua formulă.
- de la 1 ianuarie 2024 punctul de pensie se majorează cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.
- în cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).
- se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 - 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 - 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.
- sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuţii se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.
"Pensiile se vor majora anual, la 1 ianuarie, cu rata medie a inflaţiei plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. În baza unui contract voluntar de asigurare se pot cumpăra maximum 6 ani de vechime. Potrivit legii, vor exista următoarele tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, anticipată, de urmaş", anunța, joi, Guvernul într-un comunicat.
SURSE: FMI recomandă modificarea Legii pensiilor - Care este motivul
Potrivit unor surse, experții FMI recomandă autorităților de la noi din țară modificarea noii Legi a pensiilor pentru că impactul depășește ținta de deficit bugetar.
Fondul Monetar Internațional ar fi transmis către Ministerul de Finanțe un răspuns conform căruia „cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor sunt estimate la 0,5% din PIB în anul 2024, iar din anul 2025 vor ajunge la 1% din PIB”.
Practic, specialiștii susțin că România nu se încadrează în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB stabilit cu Comisia Europeană. Noua lege a pensiilor a fost aprobată de Guvern.
Ciucă: Legea pensiilor are la bază 4 principii: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea
Într-o postare pe Facebook, Nicolae Ciucă a declarat, joi seara, că proiectul legii pensiilor are la bază patru principii agreate în Coaliţie, şi anume contributivitate, stabilitate, solidaritate şi egalitate.