Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, membrii Consiliului au analizat opţiunile naţionale de participare a României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014, luând în considerare opţiunile adoptate la nivel NATO și au stabilit că, în funcţie de decizia NATO, România va participa la misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă în Afganistan cu un număr de până la 200 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi cu până la 50 de poliţişti şi jandarmi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
O altă temă pe agenda ședinței CSAT a vizat analizarea şi aprobarea forţelor armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015.
Astfel, forţele puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naţionale cuprind 1.801 militari, comparativ cu anul 2014, când valoarea forţelor a fost dimensionată la 3.039 de militari.
Din cei 1.801 militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2015 pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare, 502 militari, iar alţi 1.299 de militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziţie pentru misiunile Uniunii Europene, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), NATO şi Organizației Națiunilor Unite (ONU) în anul 2015 un număr de 1.486 de jandarmi şi poliţişti. Comparativ cu anul 2014, numărul acestora este mai mic cu 103 jandarmi şi poliţişti.