Potrivit comunicatului de presă, în timpul şedinţei CSAT membrii Consiliului au avizat Strategia Naţională de Securitate şi Siguranţă Nucleară şi au analizat "posibilele evoluţii îngrijorătoare pentru România, apreciind că riscurile şi ameninţările care derivă din acestea pe termen scurt nu afectează securitatea şi apărarea naţională".
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat şi liniile generale de mandat ale României la Summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 4 - 5 septembrie 2014, cu menţiunea ca acestea să fie actualizate în funcţie de evoluţiile situaţiei internaţionale.
Pe timpul şedinţei CSAT s-au mai abordat şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, se mai arată în comunicatul de presă.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost condusă de preşedintele Băsescu. La şedinţă au participat prim-ministrul Victor-Viorel Ponta, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşă, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor, Ioana-Maria Petrescu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor-Viorel Meleşcanu, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.