CRIN ANTONESCU. "Nu cred, sunt convins de fapt că nu există pericolul unei sciziuni, deci pericolul unei rupturi semnificative", a spus Antonescu.
El a admis că există posibilitatea ca unii parlamentari PNL să plece din partid pentru a se alătura lui Tăriceanu, dar a spus că nu crede ca numărul acestora să fie masiv.
"Că pot fi câţiva parlamentari (care să plece, n.r.), la un total de 150, întotdeauna e posibil să se întâmple asta", a spus Antonescu.
CRIN ANTONESCU a precizat că nu se aşteaptă ca Radu Stroe sau Daniel Chiţoiu să părăsească PNL.
"În ceea ce-l priveşte pe domnul Chiţoiu, nu văd niciun element în această privinţă. În ceea ce-l priveşte de domnul Stroe, faptul că fost printre cei şase care au votat (împotriva ieşirii de la guvernare, n.r.), faptul că ei au avut altă părere nu înseamnă deloc intenţia de a părăsi partidul", a spus CRIN ANTONESCU.
CRIN ANTONESCU a arătat că, după "isprăvile" făcute de Tăriceanu, nu mai poate spune despre nimeni că ar fi imposibil să plece din PNL.
"Sigur că, după isprăvile domnului Tăriceanu, nu mai pot spune despre nimeni că e imposibil (să plece din partid, n.r.), dar eu personal nu am niciun motiv să cred că domnul Stroe doreşte să părăsească partidul după 24 de ani", a arătat Antonescu.
În ceea ce priveşte o eventuală plecare din PNL a lui Andrei Gerea, Antonescu a spus că "este posibil".
"Este posibil, dar nu am niciun element până în acest moment, nu am ştiinţă", a precizat Antonescu.
Liderul PNL a precizat, comentând demisia deputatului de Buzău Titi Holban, că este decizia acestuia şi că a luat act.
Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat, miercuri, demisia din PNL.