Consultantul politic a explicat că, în viaţă ca şi în politică, un lucru clădit pe minciună nu are nicio şansă de stabilitate. "Uitaţi-vă la minciuna care a dus la invadarea Irakului. Niciuna nu mai stă în picioare. Ce este Irakul astăzi? E o zonă de nelocuit", spune Cozmin Guşă, care a explicat că are o teorie în ce îi priveşte pe "neodictatori".
"Într-un fel sau altul, sunt la fel de folosiţi cum, pe vremuri, a fost folosit Saddam Hussein sau Gaddafi, care au fost folosiţi, şi-au pus corturile în marile capitale ale lumii, la Paris, la Washington, au fost primiţi cu onoruri şi apoi ucişi când s-a schimbat sistemul, dar ei erau tot agenţi ai marilor puteri. La fel cum Viktor Orban se laudă că e un agent al Rusiei şi a devenit un agent al SUA din preşedinţia lui Trump. Şi Erdogan poate spune, alt neodictator, că este un agent dublu al celor două mari puteri care astăzi se află într-o coliziune mimată, SUA şi Rusia", consideră analistul politic.
Acesta a observat ce se ascunde, de fapt, în spatele aparentelor ambiţii patriotice ale lui Orban şi Erdogan, făcând şi o previziune legată de felul în care sfârşesc neodictatorii, aceştia neavând foarte multe şanse dacă nu se pot baza pe un sprijin puternic, aşa cum este, de exemplu, cazul Iranului. "Nimeni nu învaţă din istorie. Bine înţeles că sunt folosiţi, nimic nu este pe gratis. Dacă ne închipuim că Viktor Orban face din convingere ce face, suntem naivi. Putin nu a investit 10 mld de dolari în centrala nucleară a ungurilor pentru că a fost de bon ton. Acolo s-a câştigat un câmp de luptă, ca la şah. Orban, aşa cum e deja acuzat în media din Ungaria, e puternic şantajat cu dosarele care există la Moscova despre sine. Să ne închipuim că Erdogan nu a "stors" tot ce a putut de la Turcia în aceşti ani? Nu, ei sunt neodictatori.
Lecţia dată lui Orban de un europarlamentar, că a muşcat mâna care l-a hrănit şi l-a inventat, apropo de Soros, este cea mai clară lecţie, bazată pe exemple, că în politică nu există onoare, nu există recunoştinţă, că el nu luptă pentru Ungaria, ci pentru perpetuarea unui sistem de putere personal. A, că a poziţionat bine Ungaria pentru moment, total de acord", a spus Cozmin Guşă, la Realitatea TV.
Consultantul politic a afirmat că politicienii ajunşi în anumite funcţii, cei care au furat sau au minţit, sunt nevoiţi să rămână în acele funcţii pentru a se proteja, Cozmin Guşă asemănându-i cu şoareci captivi într-o cursă.
"Îţi mai trece pasiunea pentru politică, mergi zilnic la întâlniri, nu mai poţi juca fotbal...Orban a fost fotbalist, prin divizia B...nu mai ai timp de nimic şi deci nu e o plăcere neapărat să conduci, dar la un moment dat devine o nevoie, pentru a-ţi apăra fundul. Dacă ai furat, dacă ai minţit...Crezi că Dragnea are mare plăcere să fie preşedintele Camerei? N-are încotro. Are dosare, are lucruri de rezolvat. Sunt captivii puteriii şi sunt prinşi ca într-o cursă de şoareci, noi vedem doar prim planul, nu ştim că ei nu se pot mişca şi că promisiunile lor sunt în van, că nu au cum să se mişte şi sunt captivi.
Cei care cunosc sistemul puterii, felul în care se condiţionează politicienii, zâmbesc. Dar şi zâmbetul lor este unul crud. Au creat o cooperativă "a muncii în zadar". Cei care se bucură că au sub control asemenea genuri de ipochimene, cum sunt cei din vârful politicii de astăzi, ei nu sunt conştienţi de răul pe care l-au făcut, pentru că ei au sprijinit tot timpul venirea acestor oameni în fruntea treburilor. Singurul criteriu: să fie şantajabili. Oamenii slabi nu reuşesc să negocieze. Pentru că cei slabi nu pot să îşi impună, prin forţa argumentului, părerile personale şi soluţiile personale", a mai spus consultantul.
Guşă le prevede o soartă tragică acestora: "Neodictatorii creaţi astăzi vor avea o soartă tragică, dacă nu aparţin unei puteri solide, bine înrădăcinate, cum e cea din Iran, armată, convingeri, ştiinţă, etc...nu poţi rezista. Cine e Ungaria? Face un joc de influenţă, joacă cum i se dictează. Orban a ajuns să îl sprijine pe Trump din poziţia de partener al Kremlinului, nu pentru că a vrut. Aşa a ajuns să fie o importantp vocea discordantă în interiorul UE, un mesaj deloc de neglijat, n-a ajuns oricum în această formulă, ci pentru că a trebuit să ajungă. A fost un emisar, cum un emisar este şi astăzi".
Invitatul lui Octavian Hoandră, consultantul politic Cozmin Guşă, a comentat felul în care percepe proiectul Trianon 100 al Ungariei. "Da, e o mişcare de tip geopolitc, face parte din ansamblul de mişcări în măsură să destabilizeze. Am descris acest potenţial al Ungariei în ultima mea carte, acum mai mulţi ani, ansamblu pe care l-am definit drept "geopolitica dezordinii". Nu e un concept geopolitic, l-am inventat eu. E vorba de geopolitica dezordinii în fostele state comuniste. Nu doar că s-a implementat, dar unele dintre ele, nu doar Ungaria, ci şi Slovacia, au devenit ele însele instrumente ale politicii dezordinii, din foste victime", consideră acesta.
Guşă a explicat: "Proiectul Trianon 100 face parte din acest instrumentar, implementat cu ştiinţa şi sprijinul indirect al guvernului maghiar. Există o mare încărcătură negativă în rândul populaţiei maghiare, educată mai ales în timpul lui Orban în stilul revanşard, în privinţa dezastrului care li s-a întâmplat acum aproape 100 de ani. Acest lucru va fi exploatat, va fi puternic finanţat şi mediatizat. Va emite de jur împrejur, principala ţintă va fi România, dar nu vor fi scutite nici Croaţia, nici Slovacia şi nici un panmaghiarism care va deveni extrem de vocal prin mijloacele de presă la care va avea acces. Lumea nu va fi atât de echilibrată şi lumea se va dezechilibra puternic, privim la ce s-a întâmplat în SUA, când presa mainstream a fost total învinsă de populaţie şi cu sprijinul unui candidat încăpăţânat care n-a vrut să admită greşelile sistemului, mă refer la Hillary Clinton, la fel se va întâmpla şi în Europa, iar Ungaria va fi o voce importantă".
Cozmin Guşă a vorbit despre efectul Trianon 100 pentru România - "Istoricii, mai ales celor de talia rectorului UBB Ioan Aurel Pop, prestigioşi şi patrioţi, nu îşi permit să tragă semnale de alarmă false. Au documentat exact potenţialul ideilor de manipulare şi au tras un semnal care nu a fost preluat de nimeni. În afară de Realitatea TV niciun alt post TV nu a vorbit despre asta. Nu le pasă, nimeni nu s-a sesizat nici măcar instituţional. Oamenii ne-au mulţumit, dar ne cereau şi soluţii. Noi avem rolul să dezbatem, subiecte care sunt importante pentru imaginea şi respectul de sine al unei Românii căzute în genunchi".
Consultantul politic a dezvăluit de ce nu se ocupă nimeni de proiectul Centenar al Marii Uniri: "Dintr-un motiv simplu: dacă ar face asta un om serios, în ochii celor care i-ar da această putere, gen Dragnea, Tăriceanu, etc, omul ăla ar deveni un candidat serios la puţinătatea ideilor lor. Cu aceste idei vor să candideze amândoi, poate chiar prin alegeri prezidenţiale anticipate.
Îmi amintesc că la tine în emisiune Liviu Dragnea i-a făcut o propunere directă lui Vasile Dâncu, care intervenea prin telefon. Ţin minte că l-a rugat pe Dâncu să accepte să primească acest proiect Centenar şi să îi fie coordonator, după ce chiar Dâncu îl pusese la cale, din ministerul său. Nu s-a întâmplat nimic, poate că Dragnea s-a gândit că şi Dâncu ar fi un candidat bun la preşedinţia României, aşa că au preferat să îi dea acest proiect unui domn din Arad, care vine pe un algoritm politic, pe filiera lui Mihai Fifor, şi care se pare că a fost paznic. E un proiect complex care trebuie să aducă împreună vârfuri unor segmente academice, profesionale, care să genereze ceva", consideră consultantul politic.
Guşă a explicat şi cum vede Centenarul - "Din start gândim prost. Centenarul nu trebuie să fie motiv de sărbătoare, nu avem de ce să ne bucurăm. Ar trebui să fie un subiect de reîncărcare a ţării, a naţiunii, a statului, pentru că noi am căzut foarte jos. Ar trebui să cheltuim banii pe proiect pentru a aduce împreună energiile pozitive care mai cred în viitorul României, ca un omagiu, exact în cursul acestui an. Poate că ar trebui să cheltuim foarte mulţi bani perntru un lobby la vârful ţărilor care ne vor hotărî soarta. Suntem o corabie fără catarge şi fără pânze.....se rupe odgonul, suntem doar tractabili. Trebuie să facem lobby pentru ce putem reprezenta. Primul eveniment din Centenar a fost, am înţeles, la Constanţa, şi s-a mâncat friptură de berbecuţ şi ţuică. Mă uitam şi acum, de sărbători şi 1 Mai, armată nu mai avem şi vine războiul, armament nu mai avem şi toată lumea vrea să ne bage diferite lucruri pe gât".
Ştire în curs de actualizare