”Ponta e foarte fricos, eu îl cunosc, sunt unul din părinții lui că a avut mai mulți. El a făcut fel de fel de demersuri cu oamenii din stat, atunci când a fost prim-ministru, să mă aresteze, să găsească ceva să mă aresteze, prima dată nu am crezut că e adevărăt, după ce am văzut ce i-a facut lui Adrian Nastase și ce zice Miron Mitrea că i-ar fi făcut și lui...după am văzut că e posibil”, a povestit Cozmin Gușă.
În acest context, Cozmin Gușă a povestit un episod petrecut recent într-un parc din Cluj-Napoca.
”Am avut o întâmplare, alergând prin Cluj, pentru că acum trei săptămâni el a scris pe Facebook ca eu ar trebui să fiu arestat fără niciun motiv, cred că ar trebui să faca el un proiect de lege pentru mine, special și am văzut de la distanță pe strada Napoca un tip care avea statura lui, cum e el cu fundul mare, stă cu fundul în spate, profilul de Titulescu, la fel. Și zic: ce caută ăsta la Cluj? Zic perfect, îl iau de mână și o sa fac o dezbatere cu el în fața cetățenilor să în întreb care sunt motivele pentru care ar vrea să mă aresteze, dacă îi este atât de frică de mine încât crede că dacă eu stau la pușcărie, el este în siguranță. Aveam de gând să fac asta, eram deja tonic, dar caând am trecut de un restaurantul, am observat că era un tip identic, aceeași statură, dar nu era el, eu voiam o dezbatere ca să-l aduc puțin la momentul adevărului pentru că pe fricoșii ăștia numai așa în public poți să le arați ce periculos este ce fac ei pentru alții”, a detaliat Cozmin Gușă.