Cozmin Gușă susține că președintele Klaus Iohannis are un singur scop: desființarea PSD.
"Nu vă amăgiți cu moțiunea de cenzură care a trecut, poate rămâne doar un foc de paie și o bucurie scurtă. O să-și continue Klaus Iohannis marșul ăsta în interiorul pre-campaniei și al campaniei electorale cu un singur azimut, la care nu renunță, care este neconstituțional, și abia ăsta este motiv de suspendare a lui Klaus Iohannis, nu faptul că face joc politic. El dorește desființarea unui partid, partidul nostru, o spune și o recunoaște", a declarat Cozmin Guşă.
Despre acțiunile liberalilor a vorbit și președintele PSD Bistrița, Radu Moldovan: "Într-o noapte, ca băieții buni, că ei sunt băieți buni, au dat o ordonanță care a stabilit parlamentare anticipate înainte de a cădea guvernul. Au făcut modificari grosolane, neconstituționale, la desfășurarea unui proces electoral viitor, care eu sper sa aibă loc la termen."
Dâncu vrea oameni noi în PSD
Social-democrații din Bistrița se pregătesc și pentru Congresul PSD de la sfârșitul lunii acesteia. Ei au decis să îl propună pe Vasile Dâncu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.
"Punem în politică sufletul și mintea și primim în schimb tot ce e mai urât, trădare și tot ce ține de partea urâtă. Resursa de partid a fost răspândită în ultimii ani în toate felurile, toți președinții au fost dați afară din partid. Astăzi nu a mai rămas decât Ion Iliiescu, și el retras. Trebuie să vedem cum să aducem oameni noi la partid", a declarat Vasile Dâncu.
În aceste zile, în filialele PSD au loc alegeri interne. Marian Oprişan a fost reconfirmat în fruntea PSD Vrancea, iar Dorel Căprar a fost ales președinte al PSD Arad. Organizația celui din urmă a adoptat și o rezoluție prin care propune, pentru funcția de președinte al PSD, un lider din vestul țării, în ordinea Sorin Grindeanu, Vasile Dâncu sau Radu Moldovan.