Ei bine, Adriean Videanu în această dimineață mi-a dat un mesaj să îmi comunice că el nu îi cunoaște pe soții Pascu, părinții drogalăului ucigaș, și că ar vrea să fac această precizare, uite, o facem pe post, că tu nu-i cunoști, Adriean Videanu, pe soții Pascu, dar ar vrea și numărul Iosefinei Pascal să îi explice acest lucru, că nu-i cunoaște pe soții Pașcu. I-am dat numărul Iosefinei Pascal. Nu i-am mai explicat în mesaj că și alte televiziuni, RTV, mai ales Realitatea, la care am participat și eu la emisiune, l-au pomenit la fel, ba au dat și precizări în sensul în care ar fi fost responsabil de acordarea tuturor aprobărilor necesare, incriminate astăzi, pentru anumite terenuri ale acestor samsari, pe numele lor Pascu. Surpriză cu telefonul lui Videanu la Iosefina: departe de a vrea să explice ce e greu de explicat, că n-are legătură cu aprobările soților Pascu, a început să o amenințe cu procese, a ridicat tonul, mai mult decât atât, deși Iosefina a zis că-i dă drept la replică, spunând, cităm „eu, Adriean Videanu, nu-i cunosc pe soții Pascu”, revin, Adriean Videanu i-a luat apărarea lui Bold în conversația cu Iosefina Pascal, posibilul ultra-penal fost arhitect-șef, actual, nici nu mai știu dacă mai, al capitalei, ba chiar în subtext le-a luat apărarea și soților Pascu, cel puțin așa am înțeles din relatarea lui Iosefina Pascal.
Precizare: Eu nu știu dacă are sau nu legătură cu soții Pascu Adriean Videanu, dar precizez că el zice că nu are; în schimb, măi, Adrieane, în mod sigur în timpul mandatului tău de primar general, ăștia au căpătat în nordul capitalei un teren prin acte false, părinții drogalăului ucigaș, și au vrut să pună mâna chiar pe Herăstrău. De altfel există din acele vremuri un teribil scandal al lor cu Monica Tatoiu, nu le-am dat importanța atunci, nu le dau mare importanță nici astăzi acestor Pascu. Eu cred că sunt doar niște interpuși mizerabili ai unor politicieni sau granzi și mai mizerabili decât ei.
Revenind la Videanu, e curioasă această atitudine a lui de amenințare a presei, nu l-am mai auzit să facă așa ceva, nu-l caracterizează, dar, cercetând mai îndeaproape și întrebând-o și pe Iosefina, aceasta a spus un lucru: Adriean Videanu este băgat într-un dosar cu arhitectul-șef al capitalei, celebrul Bold, dosar în care s-au extins cercetările în 2017 din nou, după ce a fost închis de două ori și redeschis, un dosar cu prejudicii de sute de milioane de euro. Ei, atunci pot să îmi explic enervarea pe presă a lui Adriean Videanu, care nu vrea să fie pomenit, deși era primar în momentele în care acești părinți al drogalăului ucigaș au preluat acele terenuri.
Mai mult decât atât, tatăl drogalăului ucigaș este sponsorizat în aventurile lui de pilot de către Paco, am văzut imagini. Paco este firma celebrului Costel Cășuneanu cu și mai celebrul băiat Costeluș Cășuneanu, un băiat de cartier. Deodată cu aceste lucruri ne amintim cum Vanghelie, în urmă cu mulți ani, l-a acuzat chiar pe Adriean Videanu că este tovarăș cu acest Costel Cășuneanu de la Paco, sponsorul lui Pascu, tatăl drogalăului ucigaș. Oricum ar fi, nu pentru aceste legături îl declar „Omul Negru al Zilei” pe Adriean Videanu, ci pentru felul în care tratează presa și a amenințat-o pe colega noastră Iosefina Pascal. E limpede că vor urma și alții.
Sursa: solidnews.ro