Cozmin Guşă l-a acuzat pe Liviu Dragnea că neagă evidenţele şi că discursul lui a sunat fals şi "înspăimântător pentru alţii", în condiţiile în care atacurile lui Firea sau a altor lideri PSD la adresa premierului nu s-au putut face fără un acord prealabil cu şeful PSD.
"Nu prea este de comentat această declaraţie de presă a lui Liviu Dragnea pentru că nu are sens. A vorbit nimic despre nimic. Este o boală foarte grea în politica românească instalată cam din epoca Băsescu. S-a ajuns la o modă în care evidenţa să nu mai conteze şi liderii improtanţi din prin rang să mintă cu nonşalanţă bazându-se pe faptul că marele public nu va avea acces la adevăr şi că nu va putea să depisteze minciuna. Sigur că aşa s-a întâmplat de fiecare dată pentru că aşa s-au câştigat alegerile, dar faptull că există jurnalişti bine informaţi, comentatori sau colegii de partid ai liderilor, de la domnul Băsescu până la domnul Dragnea, care îl are pe Traian Băsescu drept lider politic, asta lasă urme, pentru că acest discurs pe care l-a avut Liviu Dragnea sună fals şi înspăimântător pentru alţii. Doar nu ne neînchipuim că Gabriela Firea a început să discute public împotriva lui Grindeanu fără să discute cu Liviu Dragnea înainte. Să nu ne închipuim că ceilalţi care au mai comentat nu au făcut-o în acord cu liderul partidului. Ce cred ei când îl văd acum că minte la televizor?", a spus Cozmin Guşă.
Consultantul politic a mai spus că şi ceilalţi oameni din partid "mint la fel" şi este aşadar o "sarabandă a minciunii" care maschează adevăratele mişcări din interiorul partidului. Datorită spiritului de coeziune specific fostului partid comunist, aceste lucruri încă nu au degenerat, spune Cozmin Guşă, dar nici nu mai e mult până când se va întâmpla acest lucru.
"Sigur că lui Grindeanu îi vine greu să îşi verse năduful pe Facebook cu adevărat văzând toate aceste lucruri din interiorul partidului. Sigur că lui Ioan Rus îi este destul greu, chiar dacă a spus destul de mult, să spună adevărul legat de taberele din PSD şi de faptul că astăzi sub noua conducere a lui Dragnea partidul este praf. Sigur, aşa praf cum este datorită spiritului de coeziune specific fostului partid comunist, aceste lucruri încă nu au degenerat, dar nici nu mai au mult până se întâmple acest lucru", a completat acesta.
Cozmin Guşă a mai spus că afirmaţiile făcute de generalul Dumitru Iliescu sugerează, de fapt, marile tensiuni din PSD.
"Asta s-a întâmplat, cred că ultima conducere democratică din PSD a fost pe vremea lui Geoană şi apoi a urmat perioada lui Ponta, care venind la putere pe mâna lui Traian Băsescu şi care nu a fost ajutat de colegii de partid, a preferat să conducă partidul împreună cu Ghiţă şi sigur folosindu-l şi pe Dragnea din când în când din poziţia lui de secretar general. Mai apoi, treburile au degenerat, Ponta nu s-a mai consultat cu partidul şi am văzut ce a păţit în 2014 când avea mai mare nevoie, iar acum s-a ajuns în situaţia absurdă în care Dragnea s-a dus la Cotroceni să propună un prim-ministru fără să îi spună nici măcar lui Tăriceanu cu care s-au întâlnit în curtea de la Palatul Cotroceni, darămite celor 100 de membri din comitetul executiv", a explicat Guşă.
Potrivit consultantului politic, nemulţumirea în partidul social-democrat este generală şi toate greşelile de comunicare şi de strategie pe care le face Liviu Dragnea o să-l ducă într-un punct critic.
"Acestea sunt situaţii absurde care acum au degenerat şi sunt nişte lucruri care au fost discutate astăzi toată ziua şi care, bineînţeles, nu se vor opri, pentru că taberele există, nemulţumirea în partid este generală şi aceste mari greşeli de comunicare şi de strategie pe care le face Liviu Dragnea o să-l ducă acolo unde sugerează faţa lui din seara asta că va ajunge. Eu văd un Liviu Dragnea deloc sigur pe sine, înfricoşat de ceea ce înţelege că i s-ar putea întâmpla în urma acestei furtuni pe care a iscat-o. Demisiile în alb despre care a vorbit total neinspirat, cum să spun, faptul că există este groaznic, dar să mai şi vorbeşti despre ele, este ceva groaznic care dinamitează partidul. Ăsta nu mai este partid, un partid care te trimite în funcţia de ministru sau orice altă demnitate şi te pune să semnezi demisia în alb este o puşcărie. Ştiu că dânşii se gândesc tot timpul la puşcărie, dar nu poţi să îi faci pe toţi un fel de deţinuţi, adică nişte oameni care pot fi şantajaţi", a detaliat consultantul politic.
Cozmin Guşă a mai spus că demisia în alb este o nerozie de care presa din România nu se înfioară. "Nu am văzut comentarii dure la acest obicei, nu am văzut la opoziţie, la PNL-işti, la USR-işti, să revolte. Iar asta cu atacurile publice ale unor lideri PSD apropiaţi lui Liviu Dragnea la adresa prim-ministrului nu s-a pomenit niciodată în PSD, şi o spun în calitate de fost secretar general, nu se făcea aşa ceva, erau discuţii dure, de multe ori în contradictoriu, se ajungea la nişte concluzii, se respecta ierahia şi se mergea mai departe. Aşa ceva nu se poate întâmpla într-un partid, iar acel partid să rămână solid. Aceste devieri maximale ale democraţiei interne de partid şi minciuna perpetuată, şi mă refer atât la Ponta, cât şi la Dragnea, pentru că ei nu şi-au dat seama că, adolându-l pe Băsescu, i-au împrumutat stilul spectaculos, le dinamitează toate eforturile", a explicat Cozmin Guşă.
Potrivit consultantului politic, liderii din PSD grupaţi în jurul lui Liviu Dragnea vor încerca să forţeze o demisie a lui Grindeanu sau demiterea întregului Guvern, lucru care se va dovedi fatal pentru partid.
"Ce se poate întâmpla? Ei vor dori să forţeze o demisie a lui Grindeanu care înseama demiterea întregului Guvern sau demisia unor miniştri, dar oricum ar face vor ajunge tot în faţa lui Klaus Iohannis şi de aici va începe destructurarea PSD, pentru că PSD nu se destructurează dacă nu ia o decizie faţă de Guvern", a spus acesta, explicând că PSD-ul se va destructura dacă va dinamita, din anumite motive, guvernarea lor.
"Dacă nu vor face lucrul acesta, vinovatul sau păcăliciul de serviciu este Gabriela Firea pentru că nu am văzut că a fost bine susţinută şi, în afară de primar al Capitalei, ea nu are o funcţie bine consolidată în partid, nici măcar în organizaţia Bucureşti. De ce se întâmplă astea? Simplu: boala puterii. Nu este vorba de amnistie sau graţiere, acolo Liviu Dragnea s-a încurcat şi s-a încurcat şi pe el. A promis la toţi amnistie şi graţiere şi după aceea nu a mai făcut nimic. Este boala puterii" , a încheiat Cozmin Guşă.