Invitat în platoul emisiunii "Realitatea Românească", de la Realitatea TV, Cozmin Guşă a afirmat că şansele ca moţiunea de cenzură a PNL "Alege între România şi un premier compromis" să treacă sunt inexistente.
În opinia consultantului politic, moţiunea de cenzură a liberalilor este " omăsură a maturismului din politica românească şi o consecinţă a mimetismului care se petrece la nivelul liderilor din politică".
"România, ca să se fi putut normaliza, ar fi avut nevoie ca Ponta, începând cu ziua de ieri, să nu mai fie prim ministru. Pentru faptul că subordornează orice act de prim ministru nevoilor personale. Ponta foloseşete aparatul guvernamental şi autoritatea Guvernului ca să aibă un drum în Justiţie mai uşor. Acesta este un lucru pe care nici nu cred că l-au prins în moţiune", a declarat Guşă.
"Calamitatea moţiunii liberalilor este legată tocmai de faptul că îl perpetuează în funcţie pe Victor Ponta, care va veni întărit şi mult mai obraznic pentru că este într-o criză, şi, pe de altă parte, îl coboară pe Klaus Iohannis pe o pantă a capitalului simbolic pe care orice preşedinte îl are", a continuat el.
"Ce ne spun liderii liberali este necredibil. Este un joc total amatoristic, pe care nu înţeleg nici de ce preşedintele Iohannis şi nici de ce cei din jurul lui l-au acceptat. (...) Moţiunea nu va trece, liberalii au acţionat extrem de prost, Victor Ponta este întărit, PSD este întărit. Klaus Iohannis este slăbit şi perdantul principal este România", a mai precizat Cozmin Guşă.
Referitor la comportamentul premierului Victor Ponta, cosultantul politic Cozmin Guşă a afirmat că "este comportamentul unui tip fără busolă, comportamentul unui om care este susţinut artificial în această funcţie. (...) Un asemenea om nu se poate comporta normal şi nu poate să reprezinte România nici măcar prin capabilităţile pe care le-a dobândit prin intermediul statului român."