Cererea prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care preschimbarea termenului din dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis va fi judecată luni de instanţa supremă.
"Salut un gest de normalitate al Înalţei Curţi. La Realitatea TV, ieri toată ziua am dezbătut că, prin acel termen de 18 noiembrie, justiţia practic era implicată în procesul electoral. Gestul acesta de normalitate trebuie salutat. Pe mine mă bucură", a spus Cozmin Guşă.
"Aceasta cerere din partea ANI a fost o cerere subiectivă, ANI fiind reclamant în această speţă, dar a fost şi o cerere de normalitate a candidatului de locul 3, respectiv Elena Udrea care, într-o conferinţă de presă vorbea de necesitatea ca aceste alegeri să nu fie incerte, să ştie cine candidează cu patalama şi cu carnet valabil de condus politic România şi cine nu. Dacă domnul Klaus Iohannis se consideră nevinovat şi, în baza deciziei de la Alba, dânsul este nevinovat, nu are decât să aplaude această decizie care poate să limpezească apele. Este un lucru extrem de necesar pentru armata electorală a domnului Iohannis. Ar putea domnul Iohannis să îi mulţumească Elenei Udrea pentru această presiune. Sigur şi Udrea poate să fie considerată subiectivă pentru că, dacă domnul Iohannis va fi judecat înaintea primului tur şi considerat incompatibil, principalul beneficiar va fi Elena Udrea, omul de pe locul 3. Şi atunci vorbim despre o finală între Ponta şi Udrea. Dar, dacă domnul Iohannis va avea dreptate şi va fi confirmat de justiţie, atunci în jurul domniei sale se va înregistra o adevărată emulaţie după această curăţare a incertitudinii candidaturii. Atunci acest trend uşor ascendent pe care îl are în ultima vreme va putea fi transformat într-o tendinţă mult accelerată în sus, ceea ce va cauza mari probleme lui Ponta", a mai declarat Cozmin Guşă.