"Trebuie să fac o mărturisire. Îmi este din ce în ce mai greu să fiu precis când analizez realitatea din România. Evenimentele în desfăşurare nu au logică. Cu atât este mai greu cu cât se remarcă şi manipularea medicatică internaţională. Ne este foarte greu să descifrăm ce se întâmplă", a afirmat Cozmin Guşă. Acesta a mai spus că nu mai putem vorbi de un joc democratic.
"Este limpede că ne confruntăm cu un exod de imigranţi. Motivaţia este una care ne scapă. Dacă analizăm ţările de origine, ne putem da seama de un numitor comun. Dacă vrem să analizăm motivele care declanşează acest exod este mai dificil", a mai spus consultantul politic.
Conform acestuia, când analizăm situaţia, trebuie să vedem şi faptul că Turcia, un stat autoritarist, realizează coridoare de trecere şi redirecţionează refugiaţii către Grecia.
"Ne-au prins total nepregătiţi. Europa este total nepregătită. Franţa este slabă, Italia este peticită, în rest ce să mai vorbim? Europa este foarte încercată şi nu are soluţia. Toate soluţiile disperate nu aduc rezolvarea problemelor. Principiul de bază este scapă cine poate, la fel ca în criza financiară", a detaliat Cozmin Guşă.
Consultantul a mai explicat că această criză a refugiaţilor va schimba clar planul securităţii, unde va fi un dezastru. "Europa nu are forţa Statelor Unite. Doar ţările mai puternice se vor putea descurca", a continuat acesta.
"Dacă ne uităm la feţele refugiaţilor ne dăm seama că vin în Europa pentru a li se da de mâncare. Nu ştiu câţi vin pentru a munci. Nu ai cum să stai când vezi că Arabia Saudită sau ţări care trăiesc bine de pe urma bogăţiilor comune ale arabilor îşi închide graniţele şi spun că nu primec imigranţi. Sunt fraţii lor. Şi la două zile anunţă că finanţează moschei în Germania. Ce act de cinism mai mare poţi să vezi? De ce nu finanţează locuri de muncă, agricultura sau integrarea refugiaţilor", a detaliat Cozmin Guşă.
Analistul politic a mai explicat că aceştia oameni care vin nu sunt pregătiţi să se integreze social prin muncă. "Nu foarte mulţi vor să vină în România pentru că ştiu că în România nu o să o ducă la fel de bine ca în Germania", a mai declarat acesta, adăugând că la Consiliul JAI trebuie să se spună adevărul.
"Dacă nu se va spune adevărul la masa negocierilor, la Consiliul JAI, dacă nu se va spune cine a declanşat criza refugiaţilor şi cine profită nu vom ajunge la niciun rezultat", a continuat Cozmin Guşă, precizând că acest proiect al Europei, atât de fragil şi neidentitar riscă să se facă praf în foarte scurt timp.
Consultantul politic a mai spus că România este una dintre cele mai bine pregătite ţări în acest sens şi că brandul ţării noastre în lumea arabă este unul valoros. "Comunitatea de origine arabă din România este consolidată şi bine integrată. Putem face aple la ei. Problema este europeană, nu românească", a mai afirmat Cozmin Guşă.