"Legat de moțiune trebuie să discutăm două aspecte: implementarea moțiunii și felul în care va fi dusă la capăt și respectiv, consecințe. Sunt două aspecte care contează. Începem cu consecințele. Consecințele sunt de două feluri, la modul general vorbind. O consecință: moțiunea trece, România se normalizează pentru că, dacă moțiunea trece, indiferent de felul în care se va acționa în continuare, România va avea un premier tranzitoriu până la alegerile următoare, care va administra într-un fel predictibil treburile statului, nesubordonând aceste treburi unei persoane trimise în judecată, cum e Victor Ponta.
A doua consecință: dacă moțiunea nu trece, există un perdant principal care e România pentru că România nu mai poate să stea într-o asemenea formulă, cu un președintele de partid ca Liviu Dragnea, care are probleme grave în jusțiție sau cu un prim-ministru trimis în judecată. Perdanții specifici aici sunt, în mod consecutiv după România, PNL, care se află la altă încercare pe care nu și-o poate duce la capăt. Dacă moțiunea nu trece, chiar Klaus Iohannis ar avea probleme mari, în acest moment, pentru că l-ar arăta ca un președinte cu o cotă de încredere ridicată, din partea populației, dar cu o putere simbolică mult diminuată. Puterea simbolică a lui Klaus Iohannis ar putea să se diminueze foarte mult din acest unghi. Această săptămână e de foc", a declarat Cozmin Gușă.
În viziunea consultantului politic, implementarea moțiunii este 'șchioapă', PNL nearătând că este capabil să formeze o majoritate.
"În momentul în care se depune o moțiune, de către opoziție din dorința de a schimba Guvernul, atunci se discută în felul următor: 'vedem dacă putem arăta o majoritate'. Așa ceva nu au reușit să arate. Înafara gesturilor lui Gabriel Oprea, de a încerca să sprijine inițiativele lui Klaus Iohannis, nu există nimic. Curtea care o face PNL către ALDE e una care le arată slăbiciunea. Trebuia să meargă pe scenarii. Dacă PNL nu se simte în stare să facă o majoritate, atunci putea să se centreze pe Victor Ponta și să zică că doresc doar plecarea lui Victor Ponta și nu schimbarea majorității din Parlament și atunci s-ar fi ajuns la alte negocieri, normale. Atenție, 'noi dorim să câștigăm majoritatea la alegeri, nu dorim să venim la guvernare, dar nu ne permitem să îl mai avem pe Victor Ponta premier'.
În acest fel, jocul nu ar fi fost politicianist și nici nu l-ar fi pus pe Klaus Iohannis într-o postură de posibil perdant. Aici, responsabilitatea ar trebui să fie a PNL. De aceea, implementarea e șchioapă. Sunt doi actori aici: UNPR și PSD. UNPR, fără o înțelegere clară cu altă guvernare, nu are de ce să plece, iar PSD să plece fără luptă e un lucru care, din punctul de vedere al partidului, nu îi aranjează, chiar dacă ar fi legitimat în urma votului de ieri", a mai precizat consultantul politic.