Premierul Victor Ponta pleacă într-un turneu în Arabia Saudită, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite. Îi va lua pe socrul său, senatorul Ilie Sârbu, şi alţi nouă aleși, într-un turneu ce va costa aproximativ 100 de mii de dolari doar pentru parlamentarii însoţitori.
Consultantul Cozmin Gușă crede că turneul de lux pe banii contribuabilului arată iresponsabilitatea premierului.
"Tot timpul l-am citat pe Ion Cristoiu cu sintagma pe care o lansase, acum vreun an și ceva, asta cu. Eticheta pe care i-a aplicat-o lui Victor Ponta dovedește o cunoaștere bună a firii premierului. Lucrurile astea atât de neserioase, mi-am adus aminte acum de episodul Dubai, și le permite un puști, nu un bărbat de familie, un conducător de stat și de partid. Tot timpul, la Victor Ponta șochează faptul că face pe seriosul și după aia fuge repede de la masă și se joacă cu lopățica în nisip", a observat Gușă.
"Asta e de fapt un teambuilding al celor din jurul lui Victor Ponta. Pleacă să se distreze, să discute, să strângă rândurile, ;i asta nu ar fi fost o problemă dacă realizau acest lucru în comun, poate cu familiile și corect ar fi fost să o facă pe banii dânșilor. Cred că nu au o problemă să plătească pentru un astfel de concendiu, care e mult mai scump de 100.000 de euro. Gogorițele astea cu atribuțiile pe politică externă ale parlamentarilor să le lăsăm, să le spună celor care nu se pricep la politică. O delegație parlamentară în țările arabe e ignorată. Acolo oamenii sunt interesați de afaceri cu guvernele și nu se împiedică în niște parlamentari care nu au competență. Este o deplasare care pentru dânșii va fi veselă, dar de fapt este nerușinată. Vedem apetența tuturor de a nu da importanță lucrurilor esențiale în viață, cum ar fi să îți fie rușine de anumite fapte pe care le-ai săvârșit, să fii serios și responsabil, adică să nu cheltui sute de mii de euro din banii contribuabililor pe o deplasare total banală", a mai spus Gușă.