Cozmin Gușă a subliniat faptul că în dosarul "Microsoft" există un tratament pe care procurorii îl oferă, susținând că activitatea judiciară din acest caz aduce mai mult a negociere.
"Tot acest scandal care a fost iscat de CCR are la baza, sigur, și zâmbete și o anumită automulțumire a lui Traian Băsescu, care pe fondul acestei lipse de inițiativă guvernamentală cu un guvern de tehnocrați, a lipsei din viața activă decizională a României a președintelui Iohannis, recuperează și, într-un fel extrem de sofisticat, comparativ cu calitatea clasei politice românești care este una slabă, domnul Băsescu acționează pe mai multe planuri. Astăzi, în premieră în instanță, atât Dorin Cocoș cât și celebrul Pinalti au recunoscut că banii din Microsoft au ajuns în campania prezidențială a lui Traian Băsescu. O afirmație foarte gravă, sugerată de fostul ministru de la Ploiești, fostul ministru al Comunicațiior, dar care astăzi a fost confirmată. Ceva care ne spune nu numai de campania Monicăi Macovei, cum a sugerat doamna Udrea, dar mai ales de campania lui Traian Băsescu a avut legătură cu acest scandal Microsoft care se apropie de final. Și atenție, în premieră, acest scandal a avut astăzi din partea procurorilor un tratament în care s-a cerut pedeapsă cu executare, dar nu s-a spus cât să execute fiecare. Parcă s-ar sta într-un fel de negociere, deși dosarul se află în faza pronunțării", a spus Gușă.
Consultantul politic este de părere că Traian Băsescu este de acord cu decizia dată de CCR în privința interceptărilor din dosare, mai ales, potrivit acestuia, că unii dintre membrii CCR sunt apropiați ai fostului președinte.
"Și acum venind în paralel cu ceea ce se titrează, Băsescu este mulțumit de această decizie a CCR, care aruncă un mare vector de degringoladă asupra sistemului pe care îl acceptasem până acum și cu care eram de acord, în care se discuta despre lupta anticorupție și un binom pozitiv SRI-DNA. Băsescu este de acord cu această degringoladă declanșată, punându-se în prim plan drepturile omului, sau a anumitor oameni din jurul lui. Și să ne reamintim că această decizie a CCR a fost iscată de plângerile unor turci, kurzi, care au fost prinși la marginea drumului făcând evaziune fiscală și care au generat această excepție de neconstituționalitate. De remarcat faptul că o anumită majoritate de la CCR este formată din oameni fideli lui Traian Băsescu, ca în filmul “Toți oamenii președintelui”, sau o parte din oamenii președintelui", a susținut Cozmin Gușă.
"Și dacă ar fi să provoc, aici ar trebui să ne oprim să discutăm dacă Basescu a devenit întradevăr atât de activ, de ce a devenit atât de activ, dacă prezența lui Darren White în România are legătură cu Basescu, dacă anumiți oameni care sunt în campania lui Traian Băsescu de la Mișcarea Populară agită aceste două subiecte pe două niveluri: pe nivelul Curții Constituționale și pe nivelul denigrării DNA-SRI", a continuat acesta.
Potrivit consultantului politic, susținerea lui Traian Băsescu față de decizia CCR este datorată și faptului că, în urma interceptărilor efectuate de SRI, oameni apropiați lui au avut de suferit, în principal Elena Udrea.
" Aceste lucruri ne spune nouă că domnul președinte nu mai e mulțumit cu mandatul dânsului , pentru care dorea să-l apreciem atât de mult, și dorește acum să-l reconsidere de la sine, prin fel de fel de lovituri de palat în anumite instituții pe care dânsul le-a format. Curtea Constituțională actuală este și expresia deciziei dânsului, așa cum atât SRI și DNA sunt, de asemenea, expresia deciziei dânsului și nouă ni se pare acum că n-ar mai fi de acord cu ce a făcut timp de 10 ani dintr-un simplu motiv că una dintre femeile pe care le consideră foarte puternice, mă refer aici la Elena Udrea, are de suferit și oameni din jurul dânsului au de suferit, și atunci întoarcem România pe dos și ce a fost bun acum nu mai e bun", a conchis Cozmin Gușă.