Cozmin Gușă a făcut public un mesaj pe care l-a primit de la un fost consilier al lui Traian Băsescu, ieri, după Congresul PMP.
"Vreau să citesc un mesaj pe care l-am primit aseară de la un fost consilier al fostului președinte în funcție Traian Băsescu. Unul dintre cei mai importanți consilieri pe care i-a avut.
Cozmin, tu îți dai seama ce penibil e omul ăsta? Ce viziune meschină și canceroasă are despre politica democratică? Să fii președinte de țară, ca apoi să devi ceva pe n trepte mai jos, să nu poți să mai ai obiectul muncii, să nu ți-l găsești. În toate țările civilizate, foștii președinți devin fie principalii lobby-ști ai țării respective, participă la reuniuni internaționale, fac treburi în folosul comunității, lobby pentru diferite grupuri sociale. Băsescu devine șef la un partid care nu va face, probabil, nici 6%. Așa dezastru nu mai poate fi adăugat în dreptul niciunui fost șef de stat și, probabil că fostul președinte nu se va mai numi “fostul președinte” vreodată. Trebuie să rămână doar ca președinte MP. Acesta e mesajul pe care l-am primit de la o persoană foarte inteligentă, care l-a ajutat foarte mult pe fostul președinte", a spus consultantul.
De asemenea, Gușă a adresat și trei întrebări retorice, referitoare la alegerea lui Traian Băsescu în fruntea Mișcării Populare, dar și la cum arată politicul după această alegere.
"Pentru că discutăm de lucruri importante și văd cele două blonde postate ostentativ în stânga și în dreapta, tocmai ca să ne sugereze o anumită moștenire vestimentaloidă a lui Traian Băsescu, pun niște întrebări, trei la număr:
1. Care e formațiune politică? Ce a generat ce a răspuns Traian Băsescu? Ce oameni importanți din societatea românească, apropo de această primă întrebare, au venit alături de el? Ce politicieni cât de cât importanți, câți or mai fi prin România, au ales să opteze pentru Băsescu? Niciunul! Nici măcar comentatori de marcă, câți mai sunt și ei, ai societății românești din mass-media n-au considerat important să fie prezenți și să vadă de la fața locului ce se întâmplă acolo. Până și eu, în 2005, am reușit să aduc 7 sau 8 comentatori importanți și nu fusesem într-un post de președinte în acel moment. Din acest unghi, care este formațiunea politică și care este consistența acestei formațiuni?
2. Care doctrină? Pentru că în această moțiune nu am auzit despre nimic. Despre niciun principiu, despre niciun program. Sigur, am sesizat o jignire la adresa jurnalistelor, o jignire cu dorit impact mediatic, dovadă că l-au preluat și colegii noștri de la știri. Adică “îi spun moțiunii România Mea pentru ca și fetele de la actualități să spună că e România lor”. Jalnic! Dacă asta ține loc doctrină și înseamnă că n-are nicio doctrină.
3. De unde deduce Traian Băsescu că este nevoie de el în politică sau de o formațiune care este alcătuită de oameni vechi. Absolut tot ceea ce realizăm astăzi ne arată că plictiseala, sictirul, chiar scârba fața de politicienii vechi este la maximum. Traian Băsescu, dacă vrea să genereze o nevoie, trebuia să vină în fruntea partidului cu niște oameni noi, pe care, cu potențialul, banii și relațiile sale ar fi trebuit să-i promoveze. Acestea trei întrebări retorice, practic", a întrebat consultantul politic.
Acesta a explicat că fostul președinte nu arată altceva, prin revenirea în fruntea viitorului partid Mișcarea Populară, decât "impotența" politicului din România. Gușă susține că Băsescu nu va reuși decât să paraziteze politica de dreapta a președintelui Iohannis.
"Vreau să ne dăm seama că este o simplă luptă de a parazita influența lui Klaus Iohannis, de dreapta, care este ajutat să fie parazitat de activitatea PNL, și pracitc se generează o anumită efervescență între bătrâni, foști, pe partea de dreapta, tocmai pentru ca pe partea stângă să fie un status în care să rămână și un prim-ministru trimis în judecată, un viceprim-ministru extrem de constestat astăzi, cu un președinte politic al coaliției ales la fel ca Traian Băsescu, de unul singur, fără contracandidați. Aici e tristețea. Dacă a reușit ceva Traian Băsescu, iar asta e concluzia intervenției mele, a reușit să pună coada acestei cireșe a stilului general de impotență politică. Dacă n-ar fi dorit să facă acest eveniment fără conținut, probabil că mai puțin ne-am fi dat seama de bălțirea politicului din România și de imposibilitatea celor care sunt în funcții de răspundere de a-și exercita mandatele așa cum se cuvine, de la primul până la ultimul.
Glume putem face. Puteam să facem glume de talentul star al lui Traian Băsescu. Dacă ar merge la nunți și ar vrea să însuflețească lumea, ai văzut cum știe să bată ritmul și să spună “România Mea” până când prinde sala ritmul. DJ Băsescu. DJ Băsescu a revenit în politica românească, îi pune să aplaude, apoi le face semn când să se așeze, merge la tribună, le impune ritmul. Ce penibil! Dar ce penibil!
Omul simte că are loc, are o strategie perfectă: se uită în ochii persoanei care îl deranjează și îi spune printre dinți “știu totul despre tine și am toate dosarele”. Trebuie să vă gândiți că genul acesta de persoane astăzi populează, nu știu dacă instituțiile statului din România, dar în mod sigur populează politicul din România și mai ales zona de analiză politică. Așa că dacă vedeți în presă mulți care nu îdrăznesc să-l critice sau chiar îl laudă, să vă gândiți că sub privirea marinărească a lui Băsescu se ascund acele idei și acele dosare pe care le are la îndemână, pentru a șantaja personalitățile importante din societatea românească", a continuat Cozmin Gușă.