Titus Corlățean a remarcat "cooperarea excelentă" cu Turcia la nivel bilateral, precum și în cadrul formatelor de cooperare regională și multilaterală, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.
"Interlocutorii au subliniat buna colaborare între cele două state privind stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre. Totodată, a fost reamintit sprijinul acordat constant de România pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană. (...) Referitor la cooperarea economică, cei doi oficiali au exprimat satisfacția pentru nivelul ridicat al schimburilor comerciale între România și Turcia și au exprimat interesul pentru valorificarea potențialului pe care îl are această relație în special în domeniul energiei", potrivit aceleiași surse.
În cadrul întrevederii, Titus Corlățean a mulțumit ambasadorului turc pentru activitatea desfășurată în România și pentru aportul său la dezvoltarea relațiilor dintre România și Turcia. De asemenea, a adresat noului omolog turc, Mevlut Cavuțodlu, invitația de a realiza o vizită în România în perioada următoare.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, l-a primit, luni, cu ocazia încheierii mandatului, pe Omur Șolendil, ambasadorul Republicii Turcia în România.