De asemenea, Corina Crețu scrie îi cere ministrului Mediului să o informeze în legătură cu rezultatul analizelor.
"Aș dori să mă alătur cetățenilor români și instituțiilor media care au atras atenția cu privire la construirea unui depozit ecologic de deșeuri în județul Suceava și vreau să-mi exprim îngrijorarea cu privire la posibila distrugere a peisajului alpin prin crearea acestui depozit de deșeuri. Peisajul Carpaților este una dintre cele mai mari bogății ale României și ale Europei și vreau să mă asigur că fondurile europene nu sunt utilizate pentru a pune în pericol această neprețuită resursă", se mai arată în scrisoarea comisarului european, potrivit HotNews.ro.
În județul Suceava, aproape de vârful unuia dintre cele mai frumoase pasuri montane, din țară, pasul Mestecăniș (1086 m), pe o suprafață de 4,4 hectare de teren, se construiește o groapă de gunoi ecologică. Deși locul este la doar o curbă distanță de vârful pasului, ce face legătura între zonele turistice Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, în acte este trecut oficial ca "depozitul de deșeuri de la Pojorata". Dar localitatea care îi dă numele este la o distanță de mai bine de 11 kilometri pe șosea.
Contractul a fost semnat in ianuarie 2013 cu asocierea dintre firma austriaca Bilfinger Baugesellschaft mbH si compania românească SC Concret Construct AG SRL, costă peste 27 de milioane de lei fără TVA și, împreună cu un alt depozit de deșeuri, din localitatea suceveana Moara, face parte dintr-un proiect mai mare denumit "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava", proiect finanțat din fonduri Europene.
Astfel, când va fi gata, în vârful pasului Mestecăniș, la noul "depozit de deșeuri de la Pojorata", vor fi aduse toate gunoaiele menajere din zona montană a județului Suceava. Lucrările sunt prevazute sa fie finalizate la 18 luni de la data semnarii contractului, iar la final "depozitul de deseuri de la Pojorata" va avea o capacitate de 350.000 de tone, suficient de mare incat sa asigure necesarul de depozitare a gunoaielor din judet cel putin pana in 2037.
Care sunt explicațiile autorităților
"Nu există pericol de miros sau altceva. În momentul în care va fi pus în funcțiune depozitul, el va fi utilizat pe straturi. Se depun straturi de deșeuri, după care se depune pământ de umplutură peste, se compactează și tot așa. Intrarea în sit se face într-o zonă de sortare, o platformă de sortare finală care va recupera partea de hârtie/carton, plastic, metale și alte materiale recuperabile, urmând ca apoi să fie depozitat deșeul final.
La depozitul de la Pojorata vor fi transportate toate deșeurile menajere de la gospodării. Nu e vorba de deșeuri periculoase", a declarat președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.
Mai mult, Cătălin Nechifor susține că, din punct de vedere "peisagistic", nu se va vedea nimic din drumul de acces.
"S-a calculat impactul pe cel puțin trei dimensiuni: o dată bugetar, o dată impactul de mediu în care au fost luate în calcul toate aspectele legate de straturi și o dată peisagistic, pentru că acolo nu se va vedea groapa", a mai precizat președintele CJ Suceava.