Adrian Papahagi, vicepreşedinte al PMP şi unul dintre fondatorii formaţiunii, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Sighişoara, că până la jumătatea lunii martie PMP va avea un congres la Bucureşti pentru alegerea conducerii partidului.
La Sighişoara s-a desfăşurat Colegiul Naţional al PMP, iar preşedintele partidului, Eugen Tomac, declara, vineri, că unul dintre obiectivele formaţiunii este ca partidul să propună un candidat la Preşedinţie care să ducă mai departe proiectul preşedintelui Traian Băsescu.
"Obiectivul nostru e să consolidăm partidul, iar în 9 noiembrie candidatul PMP să fie cel care urmează să ducă mai departe proiectul preşedintelui Traian Băsescu. Avem resursele pentru acest obiectiv. Dacă nu exista vocea preşedintelui Traian Băsescu, USL ar fi prăbuşit România la această oră", susţinea Tomac.
El anunţa că formaţiunea are acum 15 parlamentari.
Potrivit secretarului general al PMP, Cristian Petrescu, au aderat la acest partid deputaţii Elena Udrea, Florin Popescu, Daniel Geantă, Petru Movilă, Camelia Bogdănici, Florin Secară, Florin Gheorghe, Dragoş Gunia, Adrian Gurzău, senatorii Ciprian Rogojan şi Andrei Volosevici. Lor li se adaugă deputaţii Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme, Clement Negruţ, care erau deja membri PMP.
De asemenea, au aderat la PMP europarlamentarul Cristian Preda şi foştii consilieri prezidenţiali Gabriel Berca şi Daniel Funeriu.