Comisia de la Veneţia a înregistrat dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România şi a anunţat primirea solicitărilor din partea APCE şi a preşedintelui Klaus Iohannis.
Comisia la Veneţia arată, pe pagina sa de internet, că prin scrisoarea datată în 3 mai preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut opinia Comisiei asupra proiectelor de modificare a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii privind CSM şi a legii referitoare la organizarea judiciară din România, anunţă Agerpres.
Şi Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a decis, de asemenea, pe 26 aprilie, să solicite opinia Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor la legile justiţiei din România, la cererea PNL. Dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România a fost înregistrat cu numărul 924/2018 - Romania - Draft Legislation on the Judiciary.