El a afirmat că obiectivul MP este să câștige cât mai multe primării și să obțină un vot politic "foarte bun" la consiliile locale.
"Am luat act de dorința de a candida a celor 210 membri ai Mișcării Populare în orașe și municipii, din 320, 210 au fost validați de partid pentru a intra în competiție. Este un an important, Mișcarea Populară este hotărâtă să facă istorie anul acesta și sunt convins că vor obține rezultate excepționale candidații noștri, foarte mulți tineri, care pentru prima dată intră în competiția electorală", a spus Tomac.
El a anunțat că despre candidații la Primăria Capitalei se va discuta în perioada următoare.
Tomac a precizat va candida la Primăria sectorului 1. "Eu voi candida, așa cum mi-au propus colegii și am acceptat, pentru că cred că pot face ceva pentru București și sunt onorat de acest lucru să fiu candidatul Mișcării Populare la sectorul 1", a declarat președintele executiv al MP.
El a salutat totodată înscrierea în MP a lui Ștefănel Dan Marin, fost membru UNPR. "Mă bucur că un om cu experiență, fost primar general interimar al Capitalei, s-a alăturat astăzi Mișcării Populare. (...) Sunt bine-veniți toți oamenii cu experiență și de bună-credință. Sunt convins că și domnia sa se va regăsi în echipa noastră la București", a afirmat Tomac.
Potrivit acestuia, "oamenii de bună-credință" sunt bine-veniți în MP, dar obiectivul partidului este să aducă oamenii care nu au mai făcut politică.
"Nu vrem să facem alianțe înainte de alegeri și nu vom susține oameni care candidează independenți", a precizat Tomac.