"Vrem — nu vrem, convergența reală ar trebui să fie adevăratul proiect de țară, iar convergența nominală ar decurge până la urmă din prima. Ceea ce trebuie să ne asumăm este această convergență reală, care să se vadă în gradul de dezvoltare a României, în capacitatea României de a susține pe termen lung această eventuală aderare la zona euro", a declarat Cioloș, marți, la o dezbatere despre strategia de dezvoltare a țării noastre.
Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat de ce România continuă să dorească să fie parte la proiecte europene precum zona euro sau Spațiul Schengen, chiar dacă acestea "trec prin momente grele".
"E important să ne menținem aceste ținte nu ca un scop în sine, ci în primul rând pentru a ne dovedi nouă înșine că suntem în măsură să respectăm și să integrăm în modul nostru de dezvoltare anumite criterii care sunt de bun-simț, dincolo de faptul că ele sunt criterii pentru a avea acces la un spațiu european în care într-adevăr se iau deciziile și în care se definește viitorul UE. Dacă vrem să fim parte a UE și parte completă a procesului decizional și a locului în care se definește viziunea și viitorul Europei, cred că avem nevoie să ne asumăm și aderarea la diferite sfere de dezvoltare europeană", a arătat Dacian Cioloș.