"Pe lângă prioritățile Guvernului pentru 2016, care includ organizarea alegerilor locale și parlamentare, dar și proiecte de reformă concrete, premierul român a prezentat punctul de vedere al Guvernului în ceea ce privește renegocierea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie", relevă sursa citată.
Potrivit comunicatului, la finalul întrevederii cu Martin Schulz, premierul Dacian Cioloș a semnat în Cartea de Onoare a Parlamentului European, având în vedere că aceasta a fost prima sa vizită la sediul legislativului european în cursul mandatului de prim-ministru. "Cred că ideea de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru România a fost înțeleasă aici, la Bruxelles, că avem propriile mecanisme și maturitatea necesară pentru a continua lupta împotriva corupției și pentru a consolida ceea ce s-a făcut până acum", a declarat premierul Dacian Cioloș, referindu-se, la finalul vizitei, la semnalele pozitive pe care le-a primit la Bruxelles.
Pe de altă parte, șeful Executivului a explicat modul în care România dorește să susțină reformele în Republica Moldova, în ce condiții este dispusă să ofere acest sprijin, coordonat cu Comisia Europeană și cu FMI, și că dorește ca acest sprijin să ajungă direct la cetățeni. Conform sursei citate, în susținerea unui rol proactiv al României la nivelul Uniunii Europene, premierul Dacian Cioloș a discutat astăzi și cu europarlamentari români, cărora "le-a propus un mecanism de conlucrare pe teme majore de pe agenda europeană, în cadrul căruia să aibă cu aceștia un schimb periodic de opinii".
Tot astăzi, Dacian Cioloș a avut întrevederi cu Gianni Pittelli și cu Martin Weber, liderii grupurilor Social Democrat și, respectiv, Popular European din Parlamentul European. Pe agenda de marți de la Bruxelles a premierului au fost, de asemenea, incluse întrevederi cu Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate, cu vicepreședintele CE pentru Uniunea Energiei, Maros Sefcovic, și cu vicepreședintele CE pentru Euro și dialogul social, Valdis Dombrovskis.