El a fost întrebat dacă renovarea vilei RA-APPS din Bulevardul Aviatorilor va costa 7 milioane de euro şi ar urma să fie locuită de Iohannis.
"În primul rând, nu ştiu dacă cheltuielile sunt de 7 milioane, am aflat şi eu ca şi dumneavoastră din presă aceste sume. Este o vilă a RA-APPS-ului, nu-i nici prima, nici ultima unde se fac investiţii, ele au fost renunţări de la anumite partide politice. Cu certitudine, astăzi, eu, Marcel Ciolacu, nu vă pot răspunde dacă e pregătită pentru preşedinte sau nu sau pentru alţi demnitari, vom vedea. Secretariatul General are în subordine RA-APPS-ul, care face licitaţie şi... depinde câţi metri pătraţi are, că dacă este la peste 10.000 mp nu ştiu cât de gigantică este investiţia. Am avut discuţia şi cu Vila Lac 1 şi v-am spus că din punctul meu de vedere nu este în acest moment o prioritate pentru Guvernul României", a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat, în context, că nu poate interzice RA-APPS sau SGG crearea unui plan de investiţii multianual.
"Acum nici nu pot interzice RA-APPS-ului sau Secretariatului General să nu-şi facă un plan de investiţii multianual. (...) Haideţi să ne vină toată informaţia de la RA-APPS şi de la... Normal că eu o să cer secretarului general toate informaţiile şi sunt ferm convins că veţi avea răspunsurile", a afirmat Ciolacu.
Pe de altă parte, el a reamintit că o altă vilă RA-APPS renovată pentru a fi locuită de fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, în cele din urmă, închiriată unei ambasade.
"V-am spus foarte clar că nu ştim dacă acea clădire este destinată preşedintelui... Haideţi să nu... Se închiriază...ştiţi foarte bine că altă vilă a mai fost pregătită în trecut pentru preşedintele Băsescu şi a avut cu totul altă destinaţie, s-a închiriat pentru o sumă consistentă, da, către o ambasadă, da", a spu Ciolacu, întrebat dacă investiţia pentru vila din Aviatorilor nu este una opulentă.
Precizările au fost făcute, marţi, după evenimentul AmCham CEO Business Forum, la care a participat Marcel Ciolacu.